Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 12:37

Un tânăr din Curtea de Argeș luptă din nou cu cancerul. Are nevoie de noi pentru a învinge și de această dată!

Uneori viața îți pune în față încercări atât de grele încât nici nu ar trebui să existe pentru un om.

Pentru Remus Catrina, lupta cu boala a început încă din copilărie. Și, din păcate, nu s-a terminat atunci.

Astăzi, Remus are din nou nevoie de oameni.

Nu pentru un gest simbolic.

Nu pentru o încurajare spusă în treacăt.

Ci pentru șansa de a trăi.

„Nu aș vrea să cer acest ajutor… îmi e rușine. Dar m-am gândit la copilul meu, la familia mea, și trebuie să trec cu bine peste asta!", a spus Remus. Cuvintele lui spun mai mult decât orice diagnostic medical.

O luptă care a început la 14 ani

La doar 14 ani, Remus a fost diagnosticat cu limfom Hodgkin, o formă severă de cancer. Pentru un adolescent, vestea aceasta este aproape imposibil de înțeles. Au urmat tratamente grele, luni de luptă și multă suferință. Dar Remus a învins atunci.

A mers mai departe, și-a construit viața pas cu pas și a devenit omul pe care astăzi toți cei din jur îl descriu la fel: un om bun, un prieten adevărat, un om pe care te poți baza oricând. Și-a întemeiat o familie frumoasă.

Are o soție medic stomatolog și o fetiță care este centrul universului lui. Cei care îl cunosc spun același lucru: Remus este genul de om care îți sare în ajutor fără să stea pe gânduri.

Un nou diagnostic, o nouă luptă

Din păcate, viața l-a pus din nou în fața unei încercări cumplite. Medicii i-au pus diagnosticul de sarcom sinovial, o formă rară și agresivă de cancer. Pentru a avea o șansă reală la tratament, Remus trebuie să se trateze într-un centru oncologic din Germania. Costurile sunt însă uriașe și greu de estimat acum.

Familia a făcut deja o plată semnificativă pentru a putea intra în programul de tratament și acum așteaptă programarea pentru a începe lupta. În tot acest timp, Remus ar trebui să se concentreze pe vindecare. Pe tratament. Pe speranță. Nu pe grija că tratamentul ar putea lăsa în urmă datorii pe care fiica lui ar trebui să le ducă mai departe.

Un om iubit de toți

Pentru mine este foarte greu să scriu acest material pentru că-l cunosc pe Remus de mulți ani și știu că emană prin toți porii o căldură rară. Are o familie unită și extraordinară: o soție devotată, o fetiță care îl adoră, o mamă cu o inimă mare și o soră la fel de caldă și discretă.

În jurul lor există o comunitate de prieteni, colegi și cunoscuți care știu că Remus merită această șansă. Acum însă este momentul în care fiecare dintre noi poate face diferența. Uneori, un om nu poate câștiga singur o luptă atât de mare. Dar o comunitate poate.

Cum îl putem ajuta

Orice donație contează. La fel de important este și un simplu share, pentru ca povestea lui Remus să ajungă la cât mai mulți oameni.

Donatiile se pot face în contul:

IBAN: RO66INGB0000999919349768

Titular cont: Alexandru Remus Catrina

Banca: ING Bank

Moneda: RON

SWIFT/BIC: INGBROBU

Un copil are nevoie de tatăl ei

Uneori solidaritatea oamenilor face minuni. Remus nu cere milă.

Cere doar șansa de a lupta. Șansa de a fi lângă familia lui. Șansa de a-și vedea fetița crescând.

Pentru că orice copil merită să aibă un tată care să îi fie alături în viață.

Iar Remus merită șansa de a rămâne acel tată!

Pin It