Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 12:46

Experiențe educative pentru elevii din Albeștii de Argeș, în Săptămâna Verde


Elevii ciclului primar de la Școala Gimnazială Albeștii de Argeș au vizitat cu interes Pepiniera Silvică Dobroț, Păstrăvăria Albeștii de Argeș și Cuptorul cu Pâine Tradițională. Activitățile s-au desfășurat în prima zi a Programului Național „Săptămâna Verde” și au avut drept scop familiarizarea copiilor cu anumite aspecte privind cunoașterea mediului înconjurător, ocrotirea pădurilor, viața acvatică și procesul de fabricare a produselor de panificație în condiții ecologice.


„Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 - 2030 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.
Programul „Săptămâna verde” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar și se desfășoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv.


Unitățile și instituțiile de învățământ implicate în organizarea și implementarea Programului „Săptămâna verde” beneficiază și de sprijinul Ministerului Educației și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

Pin It