Filip Bălan, calificat la etapa națională a Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”

Un nou rezultat deosebit aduce mândrie Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” din Orașul Regal. Elevul Filip Bălan, din clasa a V-a C, s-a calificat la etapa națională a prestigiosului Concurs Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”.
Competiția dedicată promovării lecturii și dezvoltării competențelor de interpretare literară, reunește elevi talentați din întreaga țară. Etapa națională se va desfășura în perioada 21–24 mai 2026, în Iași, un important centru cultural și educațional.
Filip va reprezenta județul Argeș sub îndrumarea profesorului Bogdan Adrian Județ. Felicitări pentru această realizare remarcabilă și mult succes la etapa națională!
