Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 14 mai 2026 14:05

Vorbele zboară, dar au forță să ducă lumea spre mai bine. Sau Julieta și Romeo vorbind în public

Ce legătură au Romeo și Julieta cu știrea pe care am publicat-o luni despre Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză, organizat de English-Speaking Union (ESU) Romania la care, dintre cei patru semifinaliști din Curtea de Argeș, au câștigat Ronelia-Maria Chirițescu, premiul 3, și Ioan-Patrick Pană, mențiune?

Deocamdată să-i felicităm pe toți patru, pe cei doi și pe ceilalți semifinaliști respectiv Ana-Maria Baltag-Diaconu și Maria Năstase, toți de la Colegiul Național "Vlaicu Vodă". Însăși prezența lor în semifinala unui astfel de concurs este o dovadă a recunoașterii valorii personale, dar și a școlii care îi pregătește.

Revenind la titlul acestui articol vă dezvăluim imediat cum doi tineri minunați, prieteni de foarte multă vreme, cunoscuți pentru cei apropiați ca Romeo și Julieta, au reușit, prin muncă și multă disciplină, prin sprijinul constant al părinților și al profesorilor-mentori să ajungă la o performanță remarcabilă. Felicitări tuturor!

Competiția din acest an s-a desfășurat sub o temă plină de simbolism: „The light of a candle is transferred to another candle — Spring twilight” (Lumina unei lumânări aprinde alta – Amurg de primăvară). Participanții au explorat concepte diverse de la transmiterea cunoașterii, la continuitate și schimbare oferind publicului perspective originale și discursuri exprimate cu măiestrie. Discursul Roneliei-Maria Chirițescu s-a intitulat „The First Candle” (Prima lumânare) și al lui Ioan-Patrick Pană „Meaning over Money” (Sensul înaintea banilor). Cred că este important ca lumea să-i cunoască pe cei doi care au dus renumele orașului regal în fața oratorilor tineri din România și, în iulie, vor participa la o importantă tabără de pregătire în oratorie la Cambridge, Marea Britanie, și la finala internațională a Concursului care va avea loc la Londra. De aceea le publicăm fotografiile aici.

Și vă reamintim că performanța lor a fost cu atât mai mare cu cât au avut concurenți excepționali din toată țara. Iată clasamentul final:

🥇ImagePremiul 1 — Theodora Todoran, Colegiul Național Octavian Goga, Sibiu

🥈Image Premiul 2— Teodor Bogdan Ungureanu, Liceul Teoretic de Informatică Grigore Moisil, Iași

🥉Image Premiul 3— Ronelia Maria Chirițescu, Colegiul Național Vlaicu Vodă, Curtea de Argeș

• Melania Balint — Colegiul Național Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad
• Ioan Patrick Pană — Colegiul Național Vlaicu Vodă, Curtea de Argeș

Toți au dovedit elocvență, curaj și pasiune și ne-au dovedit că tinerii sunt capabili să-și facă vocea auzită atunci când este nevoie.

Dar este nevoie în continuare de pregătire pentru că vorbitul în public este încă la nivel de amatorism în țara noastră dacă este să judecăm după ce vedem la televizor și pe platformele sociale.

O să vă amintesc că eforturile făcute pentru a învăța cum să vorbim în public sunt pe bază de voluntariat în țara noastră, dar pentru a ajunge la nivel de profesioniști este nevoie de investiții mai importante decât bunele intenții și dorința de reușită.

Pin It