Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 mai 2026 22:46

Credință și patriotism la Tigveni, în ziua dedicată eroilor neamului

Comuna Tigveni a marcat prin momente solemne și pline de emoție tripla semnificație a zilei de 21 mai. Evenimentul comemorativ organizat în localitate a reunit autorități locale, cadre didactice, elevi, preoți și numeroși locuitori ai comunei, într-o atmosferă de respect și mândrie națională.


Manifestările au debutat la Monumentul Eroilor din comună, unde au fost depuse coroane de flori în memoria celor care și-au sacrificat viața pentru țară și pentru libertatea poporului român. Participanții au păstrat momente de reculegere și au rostit, cu emoție și credință, tradiționalul salut „Hristos S-a Înălțat!”, specific marii sărbători creștine a Înălțării Domnului.


Statutul de sărbătoare națională al Zilei Eroilor este rezultatul unei tradiții construite în urmă cu mai bine de un secol și consolidată ulterior prin acte normative. Comemorarea celor căzuți pentru țară a fost oficializată după Primul Război Mondial, într-o perioadă în care România își omagia miile de militari care și-au pierdut viața pe front.

Evenimentul a continuat cu o slujbă religioasă de pomenire a eroilor, oficiată de preoții din comună, urmată de alocuțiuni dedicate memoriei celor căzuți pe câmpurile de luptă. Ceremonia a fost completată de momente artistice pregătite de elevii școlilor din Tigveni, care au impresionat publicul prin poezii patriotice și cântece dedicate eroilor neamului.


Îmbrăcați în costume populare, copiii și tinerii participanți au adus un omagiu tradițiilor și valorilor românești. Credința și identitate națională rămân valori vii, transmise cu grijă din generație în generație.


„Ne-am unit în rugăciune și recunoștință pentru a cinsti memoria eroilor neamului românesc, într-o zi cu totul specială. 21 mai a marcat Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. Aceste evenimente ne reamintesc cât de importante sunt credința, respectul pentru trecut și dragostea de țară. Sunt trei sărbători mari care ne-au adus alături pentru a-i celebra pe ce-i plecați, pe cei dragi, dar și credința din inimile noastre. Mă bucur că elevii, cadrele didactice, preoții și locuitorii comunei Tigveni au fost împreună la acest eveniment emoționant. Sacrificiul celor care au luptat pentru libertatea și identitatea noastră nu trebuie uitat. Hristos S-a Înălțat și cinste eternă eroilor României!”, a transmis primărița Ramona Smeu.

 

Pin It