Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 21:00

Două eleve din Curtea de Argeș duc România în semifinalele internaționale Technovation Girls

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș, care au demonstrat că vârsta nu este o limită atunci când pasiunea, inteligența și dorința de a schimba lumea se întâlnesc. Iris Nicolae-Onea și Iris Burcea-Catrina, eleve în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Armand Călinescu” din Curtea de Argeș, au impresionat juriul competiției internaționale Technovation Girls România 2025–2026 cu proiectul lor inovator „Blue — TogetherWeStand”.

Cele două eleve au construit o aplicație web bazată pe inteligență artificială, destinată sprijinului emoțional pentru adolescenți. Ideea a pornit de la o întrebare simplă, dar profundă: „Unde poate un adolescent să vorbească sincer despre cum se simte, fără să fie judecat?”
Răspunsul lor a fost „Blue”, o platformă care oferă un spațiu sigur pentru exprimare și susținere emoțională. Aplicația a fost realizată folosind tehnologii moderne precum React și OpenAI și a fost deja testată de peste 100 de utilizatori.

Proiectul a fost prezentat în cadrul Regional Pitch Event București, etapa națională a celui mai mare program de tehnologie și antreprenoriat dedicat fetelor între 8 și 18 ani.

Din sute de echipe participante, doar 10 au reușit să se califice în semifinalele internaționale, iar printre acestea se află și echipa celor două eleve din Curtea de Argeș.

Rezultatul lor este cu atât mai impresionant cu cât vorbim despre copii aflați încă în ciclul primar, care au reușit să abordeze o problemă extrem de actuală și sensibilă: sănătatea emoțională a adolescenților.

În spatele acestei performanțe se află și sprijinul cadrelor didactice. Un rol important l-a avut domnul învățător Virgil Deaconu, apreciat pentru implicarea, dedicarea și modul în care încurajează creativitatea și încrederea elevilor săi.

Prin susținerea oferită în toți acești 5 ani de școală primară, a contribuit la formarea unei generații care învață tehnologie și o folosește pentru a aduce schimbări reale în comunitate.

Performanța celor două Iris reprezintă un motiv de mândrie pentru Curtea de Argeș, pentru Școala Gimnazială "Armand Călinescu", pentru Colegiul Național "Vlaicu-Vodă" și pentru întreaga comunitate locală.

Ele demonstrează că talentul, educația și curajul de a încerca pot transforma idei simple în proiecte cu impact internațional.

Pin It