Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 11 iunie 2026 21:15

Bursele elevilor intră pe carduri în iunie: cine primește bani și ce sume se acordă

Elevii care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor, pe categorii, vor primi o nouă tranșă de bani pe carduri, în iunie. Sunt acordate bursele și pentru elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a, pentru perioada pregătirii pentru examene.


Potrivit metodologiei, elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, de următoarele tipuri de burse:


- bursă de merit (pentru elevii de nivel gimnazial, liceal și profesional) - 450 lei/lună;
- bursă socială (pentru elevii de nivel primar, gimnazial, liceal și profesional) - 300 lei/lună;
- bursă tehnologică (pentru elevii din învățământul profesional) - 300 lei/lună.


Dacă bursa socială are valoare fixă (300 lei), bursele de merit și tehnologice se calculează lunar în funcție de zilele de cursuri și cele de vacanță.

Bani pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a

Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a vor primi în luna iunie bursă de merit integral, în valoare de 450 de lei, pentru că în această lună nu sunt zile de vacanță, potrivit edupedu.ro.
Bursa tehnologică este de asemenea acordată la valoarea integrală stabilită de lege: 300 de lei.


Bursele sunt acordate și pe perioada pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, potrivit metodologiei.
Cursurile se termină în 12 iunie pentru elevii de clasa a VIII-a, iar cei din clasele terminale de liceu au încheiat cursurile în 4 iunie. Absolvenții de liceu vor mai avea două zile pentru bursa de merit (2 și 3 iulie, când susțin probe de examen).


Metodologia de acordare a burselor stabilește că plata acestora se face în fiecare lună, în data de 20.
Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare.


Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia. Astfel, plata va fi în 19 iunie 2026.

Pin It