Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 iulie 2026 23:31

Moment special dedicat Salvamont Argeș, de Ziua Națională a Salvamont România

📍 Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Argeș, a avut loc un moment special, dedicat Zilei Naționale a Salvamont România. În semn de apreciere pentru profesionalismul, curajul și dedicarea demonstrate în fiecare intervenție, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a acordat Diploma de Excelență echipei Salvamont Argeș, distincția fiind înmânată directorului serviciului, Cristian Toma.

💬 “Le mulțumesc salvatorilor montani pentru misiunea pe care o îndeplinesc zi de zi, pentru promptitudinea și responsabilitatea cu care intervin în sprijinul celor aflați în dificultate și pentru contribuția lor la siguranța comunității. Vă doresc sănătate, putere de muncă și cât mai multe misiuni încheiate cu succes!” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

‼️ PE 1 AUGUST, ACTIVITĂȚI ORGANIZATE DE SALVAMONT ARGEȘ ÎN PITEȘTI ȘI CÂMPULUNG

Ziua Națională a Salvamont România este marcată, în fiecare an, la data de 1 august. Cu acest prilej, sâmbătă, 1 august 2026, salvatorii montani argeșeni lasă pentru o zi potecile de munte și vin în mijlocul comunității cu exerciții demonstrative spectaculoase, prezentări de tehnică și echipamente de ultimă generație, chiar și un panou de escaladă artificial. 🧗‍♂️

📍 Activitățile se vor desfășura în PITEȘTI - Parcul Lunca Argeșului în intervalul orar 09.30-16.30 și în CÂMPULUNG - Grădina Publică în intervalul orar 09.30-16.30.

📌 Ce vă așteaptă?

✅ demonstrații de salvare și tehnici de intervenție în medii dificile
✅ prezentarea autospecialelor și a echipamentelor din dotare
✅ întâlnire cu unitățile canine de căutare-salvare
✅ ora 12:00 - sfaturi practice despre cum să vă echipați corect, cum se organizează și ce trebuie să conțină un rucsac pentru o tură pe munte, cum se montează un cort și cum să rămâneți în siguranță pe traseele montane.

🤝 Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Argeș.

‼️ Vă așteptăm în număr cât mai mare la activitățile organizate de Salvamont Argeș, pentru a celebra împreună Ziua Națională a Salvamont România și pentru a le transmite un sincer „La mulți ani!” celor care, zi și noapte, veghează la siguranța noastră pe munte.

➡️ Proiectele de hotărâre adoptate în ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Argeș pot fi consultate aici: https://www.cjarges.ro/sedinta-ordinara-a-c.j.-arges-30.07.2026

Pin It