Seară de muzică live și voie bună la „Cântă sub stele la Moșia 40”

Duminică, 9 august, începând cu ora 18:00, iubitorii de muzică și nu numai sunt invitați la „Cântă sub stele la Moșia 40”, un eveniment care își propune să aducă oamenii împreună prin artă, natură și bucuria întâlnirilor în aer liber.
Festivalul va avea loc la Moșia 40, în satul Piatra, un spațiu dedicat comunității locale, pentru socializare, experiențe în natură și învățare.
Pe scenă vor urca: Radu Comănescu, Luigi Popescu, Patricia Bădița și Alessia Arine.
Pe lângă momentele muzicale, participanții se vor putea bucura de atmosfera asigurată de partenerii evenimentului. Restaurant Americano, Wine Bar Un nas și o gură și caricaturistul Adrian Trestian
Accesul la eveniment se face pe bază de donație, cu scopul de a întreține și dezvolta Moșia 40, pentru ca acesta să poată găzdui în continuare inițiative noi și întâlniri dedicate comunității.
