TVA redusă pentru locuințe

„Pentru locuințele achiziționate de persoane fizice se prelungește termenul limită de aplicare a cotei de TVA 9% de la data de 31 iulie 2026 până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv. În momentul livrării (care nu poate depăși data de 30 septembrie 2026), locuința poate fi locuită ca atare”, a transmis Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a beneficia de cota redusă de 9%, pe lângă condițiile impuse de lege persoana fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, pentru actele juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei locuințe, încheiate în perioada 3 iulie – 31 iulie 2025 inclusiv, la data livrării locuinței trebuie să facă dovada achitării unui avans de 20% din valoarea locuinței exclusiv TVA, achitat integral până la data de 31 iulie 2025 inclusiv.
Totodată, se prevede restituirea diferenței dintre cota standard de TVA (21%) și cota redusă de TVA (9%) acelor persoane care au cumpărat locuințe în perioada între 1 august 2026 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru o singură locuinţă achiziţionată, care s-ar fi încadrat în condițiile cotei reduse, iar pe lângă condiţiile impuse de lege, să îndeplinească şi condiţia că “a încheiat până la data de 1 august 2025 un act juridic între vii care are ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe”.
De asemenea, pentru a beneficia de restituire, persoana trebuie să facă dovada achitării unui avans de 20% din valoarea locuinței exclusiv TVA, achitat integral până la data de 31 iulie 2025, inclusiv. Temei legal: Legea nr. 161/04.08.2026 privind unele măsuri fiscal – bugetare.
