Facturile la energie electrică ar putea crește cu cel puțin 5% în anul 2027

Ministerului Energiei, Sorin Elisei, a explicat că evaluarea finală a prețului energiei angro pentru anul viitor va putea fi făcută abia peste câteva luni. Întrebat despre impactul evoluției cotațiilor asupra facturilor populației, oficialul a precizat că perioada septembrie - noiembrie este esențială pentru clarificarea prețului final al energiei angro pentru 2027, întrucât în aceste luni se încheie majoritatea contractelor cu livrare pentru anul următor.
„Am mai spus că trebuie să așteptăm aceste luni - septembrie, octombrie și noiembrie - pentru a vedea care este, până la urmă, prețul final al energiei angro pentru 2027”, a declarat Sorin Elisei.
Oficialul a subliniat totuși că, pe termen mai lung, capacitățile suplimentare de producție aflate în dezvoltare ar putea contribui la o echilibrare a pieței.
„Vedem că sunt multe capacități, și baterii, și regenerabile, și vor fi și surse clasice care se pun în funcțiune. Toată această capacitate adițională are potențialul de a depăși oferta de producție, să depășească cererea, adică, mă rog, consumul, și atunci prețul se va reechilibra”, a explicat secretarul general al ministerului.
Potrivit lui Sorin Elisei, prețurile ridicate din acest moment nu reprezintă o particularitate exclusiv românească, ci reflectă o tendință vizibilă la nivel regional și european, generată de interconectarea piețelor de energie.
Estimarea oficială: facturile la energie ar putea crește cu cel puțin 5% în 2027
Întrebat direct despre estimarea ministerului privind creșterea facturilor, Sorin Elisei a indicat un impact de minimum 5% pentru anul 2027, precizând că această cifră este menținută pe baza discuțiilor purtate cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și că estimarea va putea fi actualizată pe măsură ce se încheie noi contracte de livrare.
Sorin Elisei a explicat că, deși au existat încercări ale unor producători sau furnizori de a vinde energie la prețuri semnificativ mai mari, acestea nu s-au concretizat decât pentru cantități foarte mici din consumul național, motiv pentru care ministerul nu a revizuit în sus estimarea inițială.
Oficialul a adăugat că mai există și contracte care expiră la finalul acestui an sau în cursul anului viitor, ceea ce face calculul final al prețului mediu al energiei „destul de laborios”. Din acest motiv, Ministerul Energiei a anunțat că va reveni cu estimări actualizate în următoarele una-două săptămâni.
