Bal în suspans
Liceul Forestier anunţase că vineri va deschide larg porţile pentru unul dintre cele mai aşteptate şi mai plăcute evenimente ale acestui început de an şcolar - "Balul Bobocilor". Ieri, organizatorii au anunţat că evenimentul se va amâna, însă n-au oferit şi vreo motivaţie solidă şi credibilă. Formula diplomatică prin care se invocau anumite probleme de organizare este greu de spus dacă-i va satisface pe elevi. "Încă nu ştim exact, dar sperăm ca peste două săptămâni să avem posibilitatea desfăşurării în condiţii optime a acestui eveniment. Cele mai multe opinii înclină spre organizarea sa în Sala mare de festivităţi din cadrul liceului", a spus directorul adjunct, Elena Tudor.
