Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 16 iulie 2026 11:04

În 2016, noi linii de finanţare pe PNDR

Alte şase măsuri de finanţare din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor fi deschise la începutul anului 2016, cea mai importantă fiind cea dedicată schemelor de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi, la Indagra 2015. "Anul viitor, în lunile ianuarie sau februarie vom deschide alte şase măsuri de finanţare din noul PNDR 2014-2020. Cea mai importantă măsură este cea referitoare la schemele de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole, dar vom deschide şi măsura de împăduriri, măsura de cooperare, care - de asemenea - este foarte aşteptată de cei din zona cercetării. Consider că noul program va merge mult mai bine decât cel vechi". Potrivit datelor furnizate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), numărul proiectelor depuse până în prezent pe măsurile de finanţare deschise în acest an în cadrul PNDR 2014-2020 a ajuns la 5.865 proiecte, iar valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a depăşit 639 milioane euro.

Pin It