Nicuţ îşi lichidează regimul matrimonial
Ultimii doi ani au fost de coşmar pentru Gheorghe Nicuţ. De la statutul de primar, a ajuns astăzi infractor executat de statul român. După ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, acum Fiscul vrea să recupereze de la el şi de la ceilalţi inculpaţi paguba constatată în Dosarul Şcolilor reabilitate prin fonduri europene. Şi nu este vorba despre o sumă deloc mică: 880.250 euro. Anul trecut, fostul primar al oraşului a făcut o contestaţie la executare, dar prima instanţă, Judecătoria Curtea de Argeş, i-a respins-o. Magistratul a aprobat însă, la cererea creditorului, lichidarea regimului matrimonial al familiei Nicuţ. Este vorba despre un act prin care soţii arată contribuţia fiecăruia la dobândirea bunurilor comune şi care se poate face în timpul căsătoriei. Practic, creditorii vor să urmărească exclusiv bunurile soţului debitor şi condamnat în dosar. După lichidarea regimului matrimonial, se va face şi partajul bunurilor, chiar dacă cei doi sunt căsătoriţi şi rămân astfel. Mai exact, se va stabili ce îi aparţine fostului primar şi ce este al soţiei sale, Elena, astfel încât statul să poată pune sub executare numai bunurile aflate pe numele lui Gh. Nicuţ.
Între timp, condamnatul şi-a executat orele de muncă în folosul comunităţii la Primăria Valea Iaşului, acolo unde primarul Barbu i-a dat ca sarcină realizarea unui recensământ al copiilor de şcoală şi grădiniţă care sunt din comună, dar merg la Curtea de Argeş pentru a face studiile.
