Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 16 iulie 2026 04:50

Elevii care nu poartă uniformă şcolară pot fi sancţionaţi!

Elevii care nu poartă uniforma şcolară vor putea fi sancţionaţi prin scăderea notei la purtare sau prin trecerea de absenţe nemotivate în cataloage. Această măsură reprezintă o discriminare indirectă, chiar dacă obligativitatea purtării uniformei este prevăzută în regulamentul şcolii - a stabilit în data de 13 ianuarie Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

CNCD a adoptat această hotărâre prin care a stabilit că se face o discriminare indirectă prin prevederile din regulamentul unei şcoli gimnaziale din Bucureşti, potrivit cărora este obligatorie purtarea uniformei şcolare, iar nerespectarea acestei norme se sancţionează cu scăderea notei la purtare, măsură care duce la pierderea dreptului la bursă, dar şi cu trecerea absenţei nemotivate pentru ziua respectivă, în condiţiile în care acumularea absenţelor nemotivate are ca efect exmatricularea elevului.

"Colegiul director al CNCD a constatat că scopul acestei prevederi este legitim, măsura este adecvată şi necesară, însă sancţiunile nu sunt proporţionale cu scopul urmărit. Măsura prevăzută de regulamentul şcolar trebuie să ţină cont inclusiv de situaţia persoanelor care fac parte din grupuri defavorizate şi nu au posibilitatea financiară de a achiziţiona uniforma şcolară. Prin tratamentul diferenţiat se încalcă dreptul la educaţie al copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile", au spus reprezentanţii instituţiei. S-a mai precizat că şcoala reclamată a fost amendată cu suma de 1.000 lei, recomandându-i modificarea regulamentului prin eliminarea tuturor măsurilor discriminatorii. Hotărârea colegiului director al CNCD a fost votată în unanimitate şi va fi comunicată părţilor, care au dreptul de a o contesta în instanţă.  

 

Pin It