Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 15 iulie 2026 22:15

Pledoarie pentru istoria adevărată în "Curtea de la Argeş"

Aşa se prezintă în mare parte revista culturală a zonei noastre prin sumedenia de materiale şi studii documentate propuse cititorilor săi în luna martie a anului curent. Iar deschiderea o face extrem de inspirat acad. Gheorghe Păun prin editorialul "Moisil - 110". Este, dacă vreţi, un demers absolut necesar în momente cum sunt cele prin care trecem, în care nişte "genii pustii", în numele unei reformări cel puţin dubioase a învăţământului naţional, încearcă să reducă în programele şcolare numărul orelor de Limba română, Istorie sau Geografie. Scopul este evident pentru oricine nu are probleme cu capacitatea de percepţie sau nu este tributar intereselor străine ce urmăresc pierderea identităţii naţionale, principala piedică în calea globalizării. 

"Pacea ca summum bonum", material semnat de către Johan Galtung, ne pune în faţa unei teme tulburătoare, cea a sănătăţii umanităţii, pornind de la nivelul individului. Alte titluri incitante propuse de ultima ediţie a revistei: "Bolşevizarea digitală planetară" (Radu Pintea), "Sugestii pentru manualul de istorie" (acad. Nicolae Dabija), "Un fiu al Basarabiei, erou pe frontul invizibil" (Marian Nencescu) sau documentul "Scrisoarea Reginei Maria către ţară şi popor". Nu lipsesc nici alte semnături de prestigiu precum Cristian S. Calude ("Moisil, aşa cum l-am cunoscut"), Paula Romanescu ("Martha Bibescu - 130"), sau Ion Pătraşcu ("Darius al lui Istaspe"). Lectură plăcută!

 

Pin It