Aniversarea a 102 ani de la naşterea "seniorului" Corneliu Coposu 

 

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj - d. 11 noiembrie 1995, Bucureşti) a fost un politician român, liderul opoziţiei din România post-comunistă. Absolvent de drept şi ziarist, om de încredere al liderului naţional-ţărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deţinut politic în condiţii foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România. După Revoluţia din 1989 a reîntemeiat oficial PNŢ, sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi a fost preşedinte al PNŢCD-ului între 1990 şi 1995. În această calitate, a fondat Convenţia Democrată Română, al cărei prim preşedinte a fost. A fost ales senator în Parlamentul României în 1992.

Rădăcinile familiei

Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, asesor consistorial şi arhidiacon, iar din 1929, protopop al districtului Şamşud, doctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten şi colaborator al lui Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost trimis în timpul Primului Război Mondial ca preot al armatei austro-ungare pe frontul din Galiţia. La 1 decembrie 1918 a reprezentat cercul Şimleu Silvaniei la Adunarea de la Alba Iulia. Valentin Coposu a murit în anul 1941 ca preot la Coşlariu, lângă Blaj, unde se refugiase după Arbitrajul de la Viena din 1940, datorită faptului că era vânat de unguri.

"Bunicul meu dinspre tată se numea Grigore Coposu, era tot preot şi prieten bun de familie şi de vecinătate cu Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român din Transilvania... La alegerile din 1906, care s-au desfăşurat cu multă violenţă, atât candidatul Partidului Naţional Român din Transilvania, cât şi bunicul meu din partea tatălui, Grigore Coposu, au fost bătuţi straşnic de către oficialităţile maghiare. Mama era fiică de preot: tatăl ei era protopopul Iulian Anceanu, paroh şi protopop în Surduc, judeţul Sălaj. Bunicul dinspre mamă se trăgea dintr-o familie înnobilată, care purta cu mîndrie titlul de Ciolt, deci Anceanu de Ciolt... Străbunicul meu dinspre mamă era protopopul Gavril Vaida, care purta şi el titlul nobil de Glod, era văr primar cu Alexandru Vaida-Voievod (nota red. - care a fost premier al României) şi făceau parte dintre fruntaşii Partidului Naţional din epoca aceea, fiind mare adept al pasivismului politic", povestea Corneliu Coposu.

"Mi-am schimbat regele..."

La data de 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la şcoala confesională română unită din Bobota, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Liceul "Sfântul Vasile cel Mare" din Blaj doar după ce a urmat clasa a cincea în particular şi după ce a obţinut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Universitatea din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obţinut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înfiinţează filiala Cluj a PNŢ, iar în 1935 a fost ales preşedinte al Uniunii Studenţilor Democraţi din Universitatea Cluj şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc.

Una dintre dimensiunile fundamentale ale activităţii intelectuale şi politice ale lui Corneliu Coposu a fost legată de activitatea sa jurnalistică. El a fost un ziarist politic talentat; primii ani de jurnalism (1935-1940) au fost legaţi de cotidianul ţărănist clujean "România Nouă", condus de Zaharia Boilă; după cedarea Ardealului de Nord-Vest către Ungaria horthystă, tânărul ţărănist s-a refugiat la Bucureşti, fiind colaborator al ziarului refugiaţilor transilvăneni.

În 1937, în urma procesului Skoda, Romulus Boilă a fost acuzat de corupţie în cadrul unui contract de armament, iar Corneliu Coposu a fost acuzat de posesia unor documente; potrivit declaraţiilor sale ulterioare, acestea dovedeau că regele Carol al II-lea a solicitat în mod expres ca în proces să fie implicat şi Maniu, drept răzbunare pentru campania dusă de acesta împotriva camarilei. Coposu a fost condamnat la trei luni şi o zi de închisoare. Pedeapsa a fost ispăşită în condiţii speciale: aşternut personal, îşi procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner, iar uşa celulei nu era încuiată. În timpul detenţiei a cunoscut-o pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă a PCR: "Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta dialogul cu multă uşurinţă şi avea la îndemână argumente pe care ştia să le valideze cu multă pricepere", spunea Coposu. În 1945 aveau să se revadă în cadrul unei recepţii de la Palat. Ana Pauker i-a spus: "Atunci eraţi condamnat pentru lezmajestate, acum vă văd în anturajul suveranului. Să înţeleg că v-aţi schimbat convingerile?" Corneliu Coposu a răspuns: "Nu, mi-am schimbat regele...". La 17 noiembrie 1937 este reformat medical, în evidenţa Regimentului 33 Artilerie, pentru obezitate cu tulburări funcţionale. La o înălţime de 1,87 m, avea 130 kg, perimetrul toracic 118 cm şi cel abdominal de 132 cm.

Ucenicie politică pe lângă Maniu

Corneliu Coposu şi-a făcut ucenicia politică pe lângă liderul naţional-ţărănist Iuliu Maniu: "Iuliu Maniu m-a cunoscut de când m-am născut. Familiile erau prietene, se întâlneau cel puţin o dată pe săptămână, pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin... Mi s-a întâmplat de multe ori ca, mergând la Bădăcin, să întâlnesc diverse delegaţii, diverşi reprezentanţi mai mult sau mai puţin importanţi ai politicii româneşti din vremea aceea. Acolo i-am întâlnit pe Stere, pe Mihalache, pe Costăchescu de la Iaşi, pe Iunian, nu numai fruntaşii de atunci ai Partidului Naţional Ţărănesc, ci, în general fruntaşi ai vieţii sociale şi politice româneşti".

După cum povestea "Seniorul", Iuliu Maniu l-a luat şef de cabinet de pe vremea când era student, în 1930, "apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 şi până la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu şi, aş putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărţit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfăşurată de el în perioada aceasta şi aş putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile".

În 1945, tânărul Coposu a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj, iar apoi a fost ales secretar general adjunct al PNŢ. Anterior, alături de Iuliu Maniu, Coposu a învăţat cum se conduce un partid în condiţii de cvasi-ilegalitate, în timpul dictaturii lui Carol al II-lea şi a regimului autoritar al generalului Antonescu. În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Corneliu Coposu a notat riguros toate nemulţumirile, criticile şi întânirile dintre Iuliu Maniu şi regele dictator. În mai multe rânduri, Coposu a insistat să afle detaliile legate de venirea ilegală în ţară a prinţului Carol, pe care, în calitate de prim-ministru al guvernului României, Iuliu Maniu ar fi putut să-l aresteze, şi a dorit să ştie motivele pentru care nu s-a întâmplat acest lucru. Iată cum îi explica Maniu lui Coposu această decizie: "Puteam să-l arestez la 6 iunie. Nu ar fi fost oportun. Ar fi fost chiar o greşeală politică pe care partidul ar fi plătit-o scump. În anul 1930, lumea românească, în marea ei majoritate, nutrea o simpatie evidentă pentru cel socotit atunci <<Prinţul sacrificat de liberali>>. Ţara îl dorea! El era considerat o victimă a manevrelor lui Brătianu şi încarna multe nădejdi. Opinia publică trecea, cu destulă uşurinţă, peste aventurile lui anterioare. Ba chiar îi apreciau romantismul şi cavalerismul dovedit. Ţara era pornită contra liberalilor, uzaţi de o guvernare prelungită şi destul de abuzivă, îmbrăţişa cu ostentaţie pe toţi adversarii guvernanţilor şi, în primul rând pe prinţul moştenitor, prin a cărui îndepărtare din ţară fusese întronat un copil, tutelat prin regenţă". 

Teroarea legionară

Coposu explică în notele sale de ce lecţiile de politică şi istorie primite de la Iuliu Maniu l-au ajutat să înţeleagă una dintre cele mai complicate periode din istoria naţională. Datorită apropierii de Maniu, Corneliu Coposu a fost martor ocular şi participant la nenumărate evenimente politice importante (negocierile sale cu regele Carol al II-lea; pactele politice încheiate de Partidul Naţional Ţărănesc cu alte partide din opoziţie pentru limitarea efectelor dictaturii personale regale a lui Carol al II-lea; pregătirea actului de la 23 august 1944; înscenările făcute de comunişti împotriva partidelor istorice, în particular împotriva Partidului Naţional Ţărănesc), fapt care i-a permis ulterior să dea informaţii inedite, să corecteze erori factuale ori istoriografice, interpretări greşite sau tendenţioase ale istoriei şi politicii interbelice, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din perioada postbelică şi din cea comunistă. Astfel, o mărturie a lui Corneliu Coposu din perioada statului naţional legionar arată că Partidul Naţional Ţărănesc a fost una dintre ţintele terorismului criminal legionar. În notele inedite ale lui Corneliu Coposu, publicate abia în 2014, "Seniorul" povesteşte că la zece minute după ridicarea de acasă a lui Madgearu, care la vremea respectivă era secretarul general al Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu a fost sunat de doamna Madgearu, care i-a povestit că soţul îi fusese arestat de acasă de către legionari. După ce Maniu şi Coposu s-au dus la locuinţa lui Madgearu, iar preşedintele PNŢ l-a sunat pe secretarul general al Ministerului de Interne, colonelul Rioşianu, care i-a explicat că autorităţile (nelegionare) nu ştiau nimic despre acest caz, Maniu l-a trimis pe Coposu atât la Ministerul de Interne, de unde a primit din partea lui Rioşianu două pistoale şi cartuşe, precum şi instrucţiuni precise despre cum să procedeze dacă vin legionarii, precum şi la Maniu: "Trageţi în ei ca în câini, pe răspunderea mea!" 

Ulterior, Coposu a mers în audienţă la Horia Sima, care a pretins că nu ştia nimic despre acel caz. Seara, pe la ora 18.00, s-a primit înştiinţarea oficială a asasinării lui Virgil Madgearu. Maniu şi Coposu s-au deplasat de urgenţă la locul asasinatului, unde "cel care a fost profesorul Virgil Madgearu, economistul de prestigiu european, dascălul atâtor generaţii de studenţi, strălucitul debateur parlamentar, iscusitul ministru de Finanţe, emeritul ideolog democrat al României postbelice, zăcea întins pe spate, mânjit de sânge, cu fruntea spartă de gloanţe, purtând pe corp urme de violenţă şi tortură".

În acest sens, ziarista Doina Alexandru a povestit cum pe vremea comunismului, în timp ce lucra la "Radio Europa Liberă", Coposu i-a trimis o scrisoare directorului acelui post, istoricul Vlad Georgescu, datorită faptului că în opinia acestuia, "Iuliu Maniu ar fi făcut în cariera sa trei greşeli politice: restauraţia din 1930, pactul cu legionarii din 1937 şi refuzul de a prezida guvernul constituit după lovitura de stat de la 23 august". "Domnul Coposu a protestat în scrisoarea sa împotriva acestei interpretări, venind cu precizările sale pentru stabilirea adevărului istoric", a mărturisit Doina Alexandru.

Calvarul lagărelor de exterminare comuniste

După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul activiştilor comunişti, care mai întâi au dus împotriva lui un război propagandistic, apoi au contribuit la persecutarea sa de către autorităţile regimului totalitar. Astfel, după cum povestea liderul ţărănist mai târziu despre Silviu Brucan, "nu-i păstrez nicio ranchiună, deşi, în calitate de redactor-şef adjunct la SCÂNTEIA, a cerut condamnarea mea la moarte în faţa Tribunalului Militar". Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit "Înscenarea de la Tămădău". Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" şi pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la Penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenţie a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul (arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei, Bucureşti; penitenciarul Piteşti; penitenciarul Văcăreşti, din Bucureşti; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lângă Bucureşti; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea-Bucureşti şi muncă forţată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr. 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcăreşti; penitenciarul Poarta Albă-Constanţa; penitenciarul Sighetul Marmaţiei; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat).

A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, judeţul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu şi Virgil Solomon). După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, "în momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare - 51". De menţionat faptul că în timp ce Corneliu Coposu era întemniţat, soţia sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplărie mecanică. După eliberarea din lunga detenţie, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoştea din perioada interbelică şi care "s-a scuzat pentru închisorile politice: <<N-am putut face nimic, pentru că ruşii ne-au dirijat tot timpul>>". În compensaţie, îi propune să devină juristconsult al Consiliului de Stat, cu 4.800 lei lunar (un inginer câştiga cam 800 lei), cu condiţia să semneze o declaraţie. Corneliu Coposu a refuzat, fără măcar să se uite pe declaraţie. De asemenea, Dej i-a propus reabilitarea sa şi a lui Iuliu Maniu, la care a răspuns: "Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comunişti". Între 1946 şi 1989, Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de către poliţia politică comunistă, Securitatea, iar dosarul său de urmărire informativă are 38 volume, circa 17.000-18.000 file.

Urmaşul lui Maniu - conştiinţa vie a unei generaţii

Încă din 1987, Corneliu Coposu a reuşit să înşele vigilenţa Securităţii şi să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creştin-democrate şi conservatoare europene, despre existenţa în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care îşi asuma misiunea de continuitate cu Partidul Naţional Ţărănesc, desfiinţat de comunişti. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creştin-democrate şi conservatoare, la Internaţionala Creştin-Democrată, PNŢ şi-a completat denumirea şi identitatea, devenind Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, nume asumat public şi deja recunoscut pe plan internaţional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a autorizat funcţionarea primului partid postcomunist, PNŢCD. Între 1990 şi 1995, Coposu a fost preşedintele partidului.

Corneliu Coposu a dovedit calităţi de strateg politic atunci când i-a convins pe liderii partidelor din opoziţie şi ai asociaţiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a preşedintelui Ion Iliescu şi a Frontului Salvării Naţionale era cea a opoziţiei unite (de unde şi deviza "Nu putem reuşi decât împreună"). Pe 26 noiembrie 1991 s-a format coaliţia/alianţa electorală şi politică cunoscută sub numele Convenţia Democratică (mai târziu Convenţia Democrată din România - CDR), care cuprindea drept membri fondatori paisprezece partide şi asociaţiii civice (PNŢCD, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianţa Civică, Partidul Unităţii Democratice, Uniunea Democrat Creştină, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Alianţa Civică, Sindicatul politic "Fraternitatea", Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, "România viitoare"). Primul preşedinte al Convenţiei Democratice a fost Corneliu Coposu.

În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Casei Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti ceremonia înmânării acestei distincţii din partea Ambasadei Franţei la Bucureşti. Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniţi din întreaga ţară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

Regretat şi de adversarii politici!

În Piaţa Revoluţiei din Bucureşti a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu (realizat de către sculptorul Mihai Buculei), monument aşezat faţă în faţă cu monumentul lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe. Anul 2014 a fost "anul Corneliu Coposu", anul centenarului naşterii celui socotit drept cel mai important om politic din perioada postcomunistă. "Fundaţia Corneliu Coposu" (coordonată de surorile lui Corneliu Coposu - Flavia Bălescu, Rodica Coposu, precum şi de Cristian Fulger şi Ionuţ Gherasim) a organizat de-a lungul anului 2014 o serie de activităţi comemorative, precum şi publicarea ori republicarea mai multor volume: "Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983", ediţie îngrijită de Doina Alexandru; Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), "Seniorul Corneliu Coposu" (volum care reuneşte texte despre Corneliu Coposu sau dedicate acestuia, semnate, în ordinea cuprinsului, de Cristian Fulger, T.C. Zarojanu, Regele Mihai, Claudiu Marcus, Emil Constantinescu, Ana Blandiana, Doina Alexandru, Cardinalul Lucian, Vladimir Tismăneanu, Marin Pop, Dan Pavel, Doina Cornea, Matei Gheboianu şi Bogdan Murgescu, Ioan Stanomir, Romulus Rusan, Paul Lăzărescu, Cicerone Ioaniţoiu, Liviu Hagea, Nicolae Noica, Nicolae M. Constantinescu, Răsvan Dobrescu, Mircea Popa-Zlatna, Ion-Andrei Gherasim, Marilena Rotaru, Christian Mititelu, George Arion, Simina Mezincescu, precum şi o nouă ediţie a volumului "Viaţa lui Corneliu Coposu" de T.C. Zarojanu); o nouă ediţie din "Corneliu Coposu, Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru".

P.S. Acum doi ani, când s-a aniversat centenarul naşterii, s-a organizat un eveniment în holul Primăriei Curtea de Argeş, cu o expoziţie dedicată lui Corneliu Coposu. Prezenţa a fost destul de slabă, deşi PNŢCD a dat un primar, prof. Gheorghe Nicuţ, care a condus municipiul trei mandate, între 1996-2008. Ceea ce ar trebui să-i pună pe mulţi pe gânduri ar fi absenţa unor aleşi locali care şi-au obţinut mandatele pe lista partidului seniorului Coposu. Singura absenţă scuzabilă ar fi aceea a regretatului prof. Nicolae Enescu, vechi tovarăş de suferinţă, care trecuse la cele veşnice întrebându-se: "Cum aş putea să-i spun eu lui Cornel, când îl voi întâlni, că ne-am irosit vieţile luptând pentru o iluzie?..."