Luni, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţii publice româneşti din a doua jumătate a secolului trecut a decedat la vârsta de 91 ani. Acad. Mircea Maliţa a fost un deschizător de drumuri
Luni, la unitatea amintită s-a desfăşurat proiectul "Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena", la care, pe lângă beneficiarii centrului, au participat şi directorul executiv Mariana Moise, preotul
Trustul nostru de presă organizează în premieră pentru Curtea de Argeş un campionat de fotbal în două ediţii anuale (mai şi octombrie), dedicat elevilor din cursul gimnazial. Având sprijinul unui
# URGENT: SE CAUTĂ familie serioasă pentru a lua în pensiune completă un nou-născut. Se preferă candidaţi care să locuiască în cartierul Ivancea din Curtea de Argeş. Informaţii
La 23 mai 1400 a început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova, care a durat până la moartea sa survenită la Suceava, la 1 ianuarie 1432. Fiul al lui Roman I, i-a succedat lui Iuga Ologul şi a dus
Vicepremierul Viorel Ştefan a declarat la un post de televiziune cu acoperire naţională că în cursul acestui an este exclus ca guvernul să opereze vreo modificare la Pilonul II de pensii. "Nu există
La 22 mai 1948, Guvernul Petru Groza executa ordinul venit de la Stalin şi îi retrăgea cetăţenia Regelui Mihai I şi altor membri ai familiei regale. În 1997, fostului rege Mihai i se reda cetăţenia
Electroargeş S.A., cu sediul în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 12 ANGAJEAZĂ pentru activitatea de mentenanţă utilaje şi SDV-uri: - electrician - 1 post; - electronist - 1 post; - electromecanic - 1