Consilierul municipal aflat la primul mandat de ales local este un tată de familie exemplar. Sau cel puţin aşa sugerează imaginea publică. În vara acestui an a fost văzut de multe ori în tribuna de
Aceasta este concluzia primarului din Corbi după întoarcerea dintr-o recentă expediţie făcută cu prietenii în zona gurilor Dunării. Un grup destul de numeros de munteni din zona Corbi, Domneşti şi
Nu, nu este o glumă de prost gust: sâmbătă, la Biserica "Sf. Nicolae" din Curtea de Argeş, un sobor de preoţi în frunte cu părintele Nicolae Mărgăritescu a oficiat căsătoria dintre fiica mezină a
Miercuri, conform prognozei meteo pusă la dispoziţie de specialiştii din cadrul Centrului Regional Muntenia, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări mai accentuate după-amiaza şi
# S.C. ROMCAT GIC METAL S.A. - Curtea de Argeş, str. V. Iaşului nr. 150 - angajează: PRESATORI METALE LA RECE, SUDORI, VOPSITORI, LĂCĂTUŞI MECANICI. Relaţii la sediul societăţii -
Povestea de succes a Narcisei Frujinoiu a fost publicată în ziarul nostru în urmă cu 3 ani, când adolescenta de origine din Curtea de Argeş a uimit lumea sportului spaniol prin talentul, ambiţia
În 19 septembrie 1985, un cutremur devastator de magnitudine 8,1 pe scara Richter a lovit Mexico City. Bilanţul dezastrului a fost cumplit: peste 9.000 morţi, circa 30.000 răniţi şi aproximativ
"Oamenii se definesc după modul în care pierd". (Constantin Noica - născut la 12 iulie 1909 la Vităneşti, Teleorman, decedat la 4 decembrie 1987 la Păltiniş, Sibiu, unde i se fixase domiciliu forţat