Peste câteva minute va avea loc deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Fanfare şi Majorete - ediţia a VII-a, manifestare organizată în cadrul "Sărbătorilor Argeşului şi
Joi, 11 august, oraşul Mioveni a găzduit cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional de Folclor "Carpaţi" - ediţia a XXXIII-a. După parada pe Bulevardul Dacia, delegaţiile participante au
Miercuri, 10 august, a avut loc deschiderea Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului" - ediţia a X-a şi a Festivalului Internaţional de Folclor "Carpaţi" - ediţia a XXXIII-a. La ora 16.30 a avut loc
La 78 de ani de la funeraliile Reginei Maria, Holul de Onoare al Castelului Peleş şi-a deschis marţi uşile pentru a primi sicriul Reginei Ana. La momentul de reculegere au venit pentru un
Miercuri, în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a fost aprobat Statutul Elevului, un document
# Primăria Municipiului Curtea de Argeş, în temeiul art. 7 din Legea nr. 53/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, supune dezbaterii publice proiectul de
Conform site-ului www.mediafax.ro, Casa Regală a României a anunţat în această după-amiază care vor fi reprezentanţii familiilor regale şi imperiale care vor participa la funeraliile Majestăţii
Astăzi, la ora 12.00, Muzeul Municipal Curtea de Argeş a deschis o Carte de Condoleanţe pentru toţi aceia care doresc să aducă un omagiu Reginei Ana. Cartea se găseşte expusă la Secţia de Istorie
Afirmaţia cel puţin şocantă - la prima vedere - a fost făcută de un om de afaceri care nu se joacă nici cu vorbele, nici cu cifrele, şi cu atât mai puţin cu faptele. Este vorba despre Liviu