Asigurarea alimentării cu apă a gospodăriilor localnicilor din comuna Brăduleţ este una din marile probleme cu care se confruntă administraţia publică locală. Faptul a fost recunoscut cu sinceritate
Din datele statistice ale lunii iunie 2015 se constată că numărul şomerilor înregistraţi la AJOFM Argeş a fost de 13.715 persoane, dintre care 2.784 şomeri indemnizaţi şi 10.931 neindemnizaţi
Înscrierile pentru a doua sesiune a bacalaureatului au loc în perioada 13-17 iulie, potrivit calendarului examenului care va fi susţinut în sesiunea august-septembrie. Conform statisticilor, la nivel
Nouă copii din Curtea de Argeş cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani au avut nevoie la sfârşitul săptămânii trecute de imaginaţie, dibăcie şi atenţie pentru a sculpta icoane de vatră şi pentru a picta
Aflat la cea de-a XIX-a ediţie, Festivalul Internaţional de Poezie "Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş" a venit anul acesta cu peste 30 de participanţi străini, majoritatea dintre ei fiind poeţi
După ce au fost soluţionate contestaţiile depuse de către cei nemulţumiţi de rezultatele iniţiale obţinute în prima sesiune a Bac-ului, promovabilitatea în judeţul Argeş a urcat la 68,43%, cu peste 3
Anul acesta, la examenul de Bacalaureat, piteşteanul Georgian Andrei Mihai, de la Seminarul Teologic "Negoe Vodă Basarab", a reuşit să obţină cea mai mare medie - 9,06. Media a rezultat din
Vineri au fost afişate rezultatele finale la prima sesiune de Bacalureat din acest an. Ziarul nostru urmează să vă prezinte în cele ce urmează clasamentele liceelor din municipiu şi din zonă, cu
Edilii din Corbi au demarat săptămâna trecută o nouă investiţie programată pentru acest an. Este vorba despre terenul de sport multifuncţional de la Stăneşti, pentru care consilierii locali au
Din comuna Pietroşani, judeţul Argeş este cea care anul acesta la examenul de Bacalaureat a obţinut cea mai mare medie la liceul din Domneşti .Se numeşte Emilia Badea şi a obţinut nota 9,80 la