Argeşenii care ajung în fiecare zi la slujbă sau la şcoală cu transportul în comun ştiu foarte bine că o călătorie cu microbuzul costă 2 lei, indiferent dacă merg o staţie sau 10. Şoferii sunt cei
Locuitorii din vecinătatea canisei de la Valea lui Enache au ajuns la capătul răbdării, pentru că zilnic sunt obligaţi să suporte o gălăgie infernală şi un miros greu. Problema reală o reprezintă
Pentru ocuparea postului de funcţionar la registratura Primăriei Curtea de Argeş, scos la concurs, s-au înscris 17 candidaţi, iar în urma selecţiei dosarelor au rămas să se prezinte la proba scrisă
Absolvenţii învăţământului preuniversitar de stat şi particular se pot înscrie pentru susţinerea examenelor de finalizare a studiilor, în sesiunea 2014-2015, conform reglementărilor Ministerului
În luna februarie au fost efectuate 132 controale şi au fost dispuse 85 măsuri în vederea remedierii deficienţelor constate. Au fost aplicate 40 sancţiuni contravenţionale şi 34 angajatori au fost
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a aprobat săptămâna trecută eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui George Scutaru, din motive încă neelucidate. În
Centrul de Prognoză Sibiu a transmis o avertizare referitor la riscul de avalanşă de gradul 3 la altitudini de peste 1.800 de metri şi de gradul 2, la altitudini sub 1.800 metri, astfel că toate
Guvernul Ponta lucrează la o nouă lege a salarizării personalului angajat în sectorul public. Potrivit acesteia, cel mai mare salariu va fi al preşedintelui, iar lefurile vor fi acordate la stat în
A fost aprobată procedura de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole pentru anul 2013. Astfel, fermierii beneficiază de anularea impozitului precum şi a obligaţiilor fiscale
Duminică, Loteria Naţională a pus la bătaie mari premii la tragerile tradiţionale, care însă n-au fost câştigate. Astfel, la categoria l Loto 6/49 nu a fost înregistrat niciun câştigător, astfel că