Cristina Elena Cornea este o fetiță din comuna Oești, în vârstă de doar un an. Din nefericire, aceasta s-a născut cu multiple probleme de sănătate, printre care cataractă congenitală bilaterală
Federația Patronatelor din Turismul Românesc a anunțat prețurile de cazare în extrasezon. Inițiativa oferă românilor șansa de a petrece o vacanță pe litoral la prețuri semnificativ mai mici decât
Astăzi, 20 mai, elevii de clasa a IV-a au susținut prima testare, la Română, în cadrul Evaluării Naționale. Lucrările vor fi evaluate prin punctaje, iar rezultatele nu vor fi anunțate public, ci
Legea privind controlul utilizării spațiului aerian național și cea referitoare la desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român au fost publicate
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, afirmă că ar putea depune jurământul în faţa Parlamentului lunea viitoare, în condiţiile în care Curtea Constituţională urmează să valideze joi rezultatul alegerilor
SC NICOLA IT SERVICES SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire Spălătorie Auto”, propus a fi amplasat în municipiul
Este cea mai mare creștere din ultimii 3 ani și e pusă pe seama faptului că Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. EUR/RON scade cu până la 1,2%, cel mai mult din octombrie 2022, la
În cadrul unui eveniment demonstrativ desfășurat recent la Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș (director, prof. Elena Derviș), elevii și cadrele didactice au asistat la o lecție
Există momente în care școala reușește să însemne exact ceea ce ar trebui să fie: o rampă de lansare pentru vocație, o scenă discretă pentru talentul cultivat cu migală și pasiune. Nu e puțin lucru