British American Tobacco a majorat prețul pachetelor de țigări cu 1 leu, de luni, 20 ianuarie. O săptămână mai târziu, pe 27 ianuarie, JTI, al doilea mare distribuitor din industrie, va crește
Pensionarii își vor primi drepturile aferente lunii februarie cu o ușoară întârziere. Calendarul obișnuit al plăților, care începe de pe 1 și continuă până pe 13 ale lunii, va fi afectat de faptul
Începând cu anul școlar 2025-2026, numărul maxim de elevi dintr-o clasă de a IX-a, la filiera teoretică, va fi redus de la 26 la 24, conform unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial. Măsura
Lucrările la primul tunel al Autostrăzii Sibiu – Pitești, pe lotul 4 Tigveni – Curtea de Argeș, avansează într-un ritm susținut, conform ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acesta a
Lansată de Banca Națională a României (BNR) pe 1 decembrie 2024, cu tema „185 de ani de la nașterea Regelui Carol I,” acesta a câștigat titlul de „Cea mai bună bancnotă comemorativă a anului 2024”
Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, elevii Liceului Tehnologic „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș (director, prof. Elena Derviș) au adus un omagiu poetului național Mihai Eminescu
Luna aceasta, bursele școlare pentru luna decembrie vor fi achitate elevilor astăzi. Cuantumul acestora variază în funcție de categoria bursei și de numărul zilelor de școală efectuate. Bursa de
S.C. POSADA SA având sediul în str. B-dul Basarabilor nr. 27-29 municipiul Curtea de Argeș, județ Argeș, titular al planului/programului „Extindere și supraetajare parțială cu funcțiunea sala de
S.C. LAZA MEDVET FARM S.R.L., având sediul în strada 1 DECEMBRIE 1918, bl. F7A, sc. C, et. 3, ap. 12, județul Argeș, localitatea Curtea de Argeș, titular al planului/programului: „PUZ CONSTRUIRE
S.C. LAZA MEDVET FARM S.R.L., având sediul în strada 1 DECEMBRIE 1918, bl. F7A, sc. C, et. 3, ap. 12, județul Argeș, localitatea Curtea de Argeș, titular al planului/programului: „PUZ CONSTRUIRE