Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici, cu afecțiuni grave, la medicamente de ultimă generație, prin extinderea listei de medicamente compensate și gratuite. Astfel, 28 de
Ioana Stăncel, expert în sănătate publică, a afirmat că în România s-au înregistrat, până în prezent, 13.000 de cazuri de rujeolă, fiind şi decese. Cel de-al 14-lea a fost înregistrat la o persoană
Sub deviza „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa!” (Regele Ferdinand I al României), Liceul Tehnologic „Ferdinand I” înființează, începând de anul acesta, o clasă de
Ziua Forţelor Terestre este marcată la 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de
WeBuild ar putea finaliza și preda proiectul pentru autorizația de construire a secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu - Pitești în cursul acestei luni, conform afirmațiilor secretarului de stat în
Cele mai calde felicitări celor care-şi sărbătoresc onomastica în ziua prăznuirii Sf. Gheorghe, însoţite de sincere urări de sănătate, prosperitate şi fericire alături de cei dragi.
COMUNA AREFU, în calitate de beneficiar, a semnat Contractul de Finanțare nr. 453DOT/2023 pentru proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor din
CONSUMCOOP CURTEA DE ARGEȘ, cu sediul social în Curtea de Argeș, str. Negru Vodă, nr. 57, jud. Argeș, convoacă Adunarea generală ordinară și extraordinară a membrilor cooperatori pentru ziua