Echipa 112 are nevoie de tine! TU poți fi vocea unui salvator sau șansa unei urgențe, în care poți face secundele să conteze. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale anunță organizarea de concursuri
Aceasta este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând din 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula
Începând cu 1 octombrie 2021, Satul Regal și Parcul Regal vor putea fi vizitate cu rezervare prealabilă. Puteți solicita vizitarea în grup trimițând un email sau la telefon
În perioada 30 septembrie - 01 octombrie, la Domnești s-a derulat Tabăra de sculptură „De-a frumosul cu lemnul”, aflată la prima sa ediție. Această manfiestare a fost organziată de Primăria
Direcția Sanitar Veterinară Argeș a gestionat bine, pe perioada finalului de vară, situația pestei porcine la nivelul județului și de la 12 cazuri active care existau la începutul lui septembrie
Doi deputaţi PNL au depus această iniţiativă care ar putea ajuta zonele defavorizate ale țării noastre. „Românii să aibă dreptul de a li se asigura accesul la cel puţin un serviciu funcţional de
Casa de Asigurări de Sănătate a stabilit pentru luna octombrie a anului în curs o sesiune intermediară de contractare a serviciilor medicale. Având ca suport prevederile art. 196, alin (3) din
La sfârșit de septembrie, Vlăduț Oprică, temut luptător de MMA de origine din Corbeni, a concurat în „Fight Zone” - „bătălia de la poalele cetății”, o gală profesionistă desfășurată la Deva
Written by Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului on .
Mănăstirea Sfântul Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Acoperământului Maicii Domnului. Cu această ocazie foarte mulți
Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri marţi, de Ziua Internaţională a Educaţiei, iar pentru cadrele didactice aceasta este zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă. Ziua Mondială a