Instituția Prefectului Argeș a informat că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel: incidența pe ultimele 14 zile - 0,04
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa a anunţat că zece cazuri noi ale tulpinii indiene au fost confirmate în ultimele zile la mare, iar dintre acestea şapte persoane au fost
Reprezentanții C.N.C.A.V. au transmis că hipersensibilitatea la substanța activă sau la oricare dintre excipienții produsului este contraindicația valabilă pentru toate cele 4 seruri aprobate
„Vaccinul anti-Covid-19 conceput de laboratoarele Pfizer şi BioNTech nu trebuie deocamdată adaptat la variantele noi de coronavirus aflate în circulaţie”, a declarat şeful BioNTech, Ugur Sahin
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului organizează pe toată durata lunii august activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanța protecției solare în prevenirea
Învingător supriză în Festivalul Internaţional de Şah „Noul Regat” organizat în acest weekend la Piteşti. În vârstă de doar 9 ani, Andrei Negrean (Clubul Central de Şah Bucureşti), s-a poziționat
Zilele Municipiului au continuat să fie sărbătorite duminică printr-un nou spectacol derulat pe scena amplasată pe platoul de lângă Sala de Sport a orașului. Zona a fost împânzită de oameni din
Prețul energiei crește pe bursa de profil și ar putea ajunge și în facturile românilor, în vreme ce o adunătură de măriri la nivel mondial la oțel și materiale de construcții forțează creșteri de
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor
Geoglam, un organism internaţional care, printr-un sistem planetar de sateliţi, supraveghează evoluţia recoltelor din întreaga lume, a acordat României ratingul „excepţional” pentru producţia