La începutul anului, șeful administrației publice locale din comuna Băiculești, Niculaie Dragnea, ne declara că-și dorește ca 2021 să fie anul demarării, dar şi al finalizării mai multor obiective
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că a lansat în consultare publică proiectul de H.G. prin care va reglementa modalitatea de acordare a trusourilor pentru nou-născuţi, de
Începând cu data de 21 august, bugetul total al Programului Rabla Plus va ajunge la 200 de milioane lei. De asemenea, pentru Programul Rabla Clasic, o majorare cu 200 de milioane lei a bugetului
Afacerile din turism nu sunt printre fruntașe, deși au fost semnificativ afectate de pandemie. „Aceasta este dovada că în România nici virusul nu atacă economia cât reușește să o facă Guvernul
În perioada 8-15 august, Tenis Club Curtea de Argeş va fi gazda celei de-a VIII-a ediții a Vitality Open Tour, turneu ITF de seniori cu premii în valoare de 15.000 de dolari. Meciurile vor avea loc
În fiecare an, pe 9 august, este sărbătorită Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice și a Parcurilor, pentru a marca importanța conservării biodiversității. Astfel, cei mici, alături de părinți
ITM Argeș a transmis că, potrivit actului normativ, Modelul-cadru al contractului individual de muncă se modifică astfel: atribuțiile postului sunt prevăzute în fișă, anexă la contractul individual
Vești bune pentru mii de români după ce în primele două sesiuni ale programului s-au epuizat doar 43% dintre voucherele aprobate. Persoanele interesate își pot crea cont pentru a se înscrie. Din
Recent au fost înregistrate 137 de cazuri noi de Covid-19, din 12.601 de teste efectuate. Rata de pozitivare este de 1,08%. Au fost raportate alte 5 decese la persoane infectate cu coronavirus. La
Acesta riscă să fie și mai agresiv decât cel anterior. Medicii au avertizat că toate clinicile vor fi din nou suprasolicitate atunci când numărul infectărilor cu varianta Delta va creşte. La ATI au