Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 03:57

Aveți grijă unde mâncați dacă mergeți la mare

Argeşenii care îşi vor petrece concediul pe litoral trebuie să fie foarte atenţi de unde îşi procură mâncarea pentru a nu avea parte de surprize neplăcute. Inspectorii sanitari veterinari au

Pin It

Singurătatea s-a dublat de când s-a declanşat pandemia

Unul din patru cetăţeni ai UE s-a simțit singur în ultimul an, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene. Totodată, emoțiile negative au înregistrat o creștere

Pin It

Comuna Şuici își dezvoltă infrastructura rutieră şi reţeaua de utilităţi

Dezvoltarea comunei Șuici se află în linie dreaptă, iar șeful administrației publice locale, Constantin Iatagan, are în vedere proiecte importante pentru localitatea la cârma căreia se află

Pin It

Argeșul, județul lemnelor confiscate

Pe 25 iulie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au acționat pentru respectarea regimului silvic, ocazie cu care au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Nucșoara

Pin It

Record de morți în accidente rutiere, în ultimul weekend

Nu mai puțin de 24 de persoane şi-au pierdut viaţa în evenimente rutiere doar în acest week-end, în ţara noastră, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Cea mai neagră zi a

Pin It

Noi relaxări pentru evenimentele cu mai mulți participanți

În funcție de incidența cazurilor, la festivaluri în aer liber pot participa până la 75.000 de oameni testați, vaccinați sau trecuți prin Covid. În aceleași condiții, nunțile și botezurile se pot

Pin It

Incendiu la o pensiune din Arefu

În urmă cu puțin timp, un puternic incendiu a izbucnit la o anexă a unei pensiuni din comuna Arefu, sat Căpățâneni-Ungureni. Potrivit informațiilor, exista pericolul unei explozii, deoarece lângă

Pin It

Profesor de nota 1, în Argeș!

Rezultatele obținute de profesorii care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea

Pin It

Salariul minim brut din România, o adevărată rușine pentru UE

Deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, a transmis un mesaj online în care precizează faptul că salariul minim din țara noastră este într-o zonă sumbră. Este al treilea cel mai mic salariu

Pin It

Vremea în România rămâne caniculară toată săptămâna

Meteorologii nu au deloc vești bune. Până la finalul acestei săptămâni, căldurile vor atinge praguri insuportabile. O averizare de caniculă, care vizează nu mai puțin de 34 de județe din țara

Pin It