Următoarea minivacanță oficială pentru unii salariați români va fi de Rusalii, pentru trei zile, în perioada 19-21 iunie. Până atunci, însă, mai avem un liber marți, 1 iunie. Dacă s-ar decreta de
Potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, loturile 2 şi 3 din Autostrada Sibiu - Piteşti sunt proiecte gigantice pentru România, care costă fiecare câte 1 miliard de euro. „Avem nişte
Un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis vinerirestituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi
Ministrul Educației s-a declarat convins că examenul maturității din acest an „se va susține la data stabilită, în sălile de clasă, după tematica știută”. Cîmpeanu a precizat că rezultatele la
Prima etapă de înscriere în învățământul primar s-a încheiat miercurea trecută. Și tot atunci au fost afișate în unitățile școlare și pe site-ul inspectoratului școlar listele cu cei înmatriculați
Joi au fost afișate pe site-urile inspectoratelor școlare județene numele copiilor înmatriculați și numărul de locuri rămase libere, potrivit calendarului oficial al înscrierii în clasa
Inspectoratul Școlar Județean Argeș, inițiatorul acestui program, știe „să scrie” povești frumoase, care îi au ca eroi pe elevii din școlile argeșene. Sâmbătă a venit rândul celor din Mioveni, de
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mic al cadrelor medicale din țara noastră. "În România există 14.400 de medici
Social-democrații au atras atenția că decizia de imunizare a copiilor trebuie să fie alegerea lor, exprimată prin acordul părinților. Nu e nevoie să se ajungă la interzicerea accesului elevilor la