Duminică, 4 aprilie, a fost inaugurată o piaţetă în memoria reginei-mamă Elena a României, la iniţiativa primăriei oraşului israelian Petah Tikva. Ambasadorul României a citit mesajul din partea
Mai exact, conform datelor transmise ieri, 167 de copii cu COVID-19 sunt internaţi în unităţile medicale, dintre care 16 sunt în Terapie Intensivă. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut
Polemica dintre Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei pe tema testelor anti-COVID din şcoli continuă. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dat o nouă replică, după ce secretarul de stat Andreea
Ţara noastră are o rată de mortalitate din cauza COVID de 12 cazuri la 10.000 de locuitori, iar acest rezultat determină autorităţile să considere că, în România, pandemia de coronavirus a fost
Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au finalizat verificările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de delapidare. Din
Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a