Piaţa gazelor naturale se va liberaliza începând cu data de 1 iulie 2020, iar preţurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici nu vor mai fi reglementate de către Autoritatea
Elevii din clasele a XII-a nu vor mai susţine în acest an probele orale ale examenului de Bacalaureat. Guvernul a modificat legislaţia din educaţie, astfel încât examenele de competenţe nu se vor
Marţi, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la
S.C.A. Ţuca Zbârcea & Asociaţii, societate civilă de avocaţi cu sediul în Bucureşti, Şos. Nicolae Titulescu nr. 4-8, America House, Aripa de Vest, etaj 8, sector 1, cod poştal 011141, în
Vă aducem la cunoştinţă că în data de 2 iunie 2020, începând cu ora 09.00, în comuna Poienarii de Argeş se va desfăşura campania de sterilizare a animalelor domestice de companie, respectiv câini
Proprietar, vând apartament ultracentral în Curtea de Argeş (B-dul Basarabilor, lângă Primărie), 2 camere transformate în 3 (bucătăria mărită şi transformată în cameră), 55 mp, etaj 2/2, centrală