Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 21:38

Deşi s-a depăşit termenul, aleşii locali de la Curtea de Argeş n-au depus declaraţiile de avere şi interese!

Călin Budan pare să-şi consolideze statutul de "vinovat de serviciu"

În conformitate cu prevederile Legii 2015 a administraţiei publice locale cu modificările ulterioare, toţi aleşii au obligaţia de a depune la începutul şi încheierea mandatului declaraţiile de avere şi interese. Pe site-ul Primăriei Curtea de Argeş, această obligaţie a fost respectată numai de către fostul primar Nicolae Diaconu, pentru care s-a postat declaraţiile la sfârşit de mandat. "Este foarte adevărat, termenul legal limită pentru depunerea acestor declaraţii a fost depăşit. Juristul Consiliului Local, Călin Budan, a fost împuternicit de mine - conform legii - să se ocupe de acest lucru şi să distribuie formularele către aleşii noştri. Numai că acum se află în concediu şi nu ştiu în ce măsură şi-a făcut datoria. Vom vedea ce s-a întâmplat atunci când va reveni din concediu şi mai ales a cui este vina pentru aceasta", a declarat secretarul primăriei, Radu Chirca.

După ce am luat legătura cu doi dintre consilierii locali, nu putem spune clar cine se face vinovat de depăşirea termenului legal pentru depunerea acelor declaraţii. "Am primit de la dl. Budan formularele, le-am completat şi le-am şi depus încă din luna iunie. Dacă nu au fost afişate pe site-ul primăriei, nu este vina mea!", a declarat consilierul local ALDE, prof. Gheorghe Molea. "Şi eu am primit formularele, dar am neglijat să le completez. N-am ştiut că există un termen limită, mai ales că n-am văzut declaraţiile colegilor postate pe site-ul administraţiei municipale. Regret că am greşit din neştiinţă, dar vă asigur că voi depune rapid declaraţia proprie", a spus şi consilierul local ales pe lista fostului UNPR, care a fuzionat cu PMP, col.(r) Bogdan Alexandru Dabija. S-ar părea că "vinovatul de serviciu" rămâne tot Călin Budan, dacă prof. Molea le-a depus înainte de 1 iulie!

 

Pin It