Legislativul municipal şi-a desemnat membrii în consiliile de administraţie şcolare
În ultima şedinţă, consilierii locali şi-au desemnat reprezentaţii în consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare preuniversitare din Curtea de Argeş. Aceasta deoarece în urma alegerilor din iunie s-a schimbat componenţa legislativului, astfel că era necesară o redistribuire a noilor membri pentru amintitele structuri de conducere, în conformitate cu prevederile legilor în vigoare. "Am discutat cu fiecare dintre consilierii locali, am aflat care le sunt opţiunile şi am întocmit o listă cu propuneri pentru fiecare consiliu de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar local. Dacă nu aveţi obiecţiuni, vă rog să votaţi propunerile", a fost invitaţia lansată de primarul Constantin Panţurescu aleşilor locali. Prof. Gheorghe Molea, directorul Şcolii "Mircea cel Bătrân", a solicitat suplimentarea listei pentru unitatea sa cu încă un consilier local, motivând că iniţial ceruse doi, dar că - între timp - se primise o circulară internă care impunea trei membri din partea legislativului. Cererea sa a fost rezolvată operativ şi iată cum se prezintă distribuţia consilierilor locali care vor face parte din amintitele consilii de administraţie: Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" - Gheorghe Andreescu, Ana-Maria Rovenţa şi Marius Deaconu; Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu" - Ştefan Dumitrache, Răzvan Bădescu şi Loredana Stancu; Liceul Tehnologic Forestier - Loredana Stancu, Cristian Mitrofan şi Marius Deaconu; Liceul Tehnologic Auto - Ana Răduţu, Emelian Oreviceanu şi Bogdan Alexandru Dabija; Liceul Tehnologic "Ferdinand I" - Viorel Popescu, Gheorghe Molea şi Petre-Ion Păunescu; Seminarul Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab" - Maria Dicu; Şcoala Gimnazială "Carol I" - Maria Dicu şi Cristian Mitrofan; Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" - Gheorghe Andreescu, Mădălin Marinescu şi Ştefan Dumitrache; Şcoala Gimnazială "Regina Maria" - Ana Răduţu şi Petre-Ion Păunescu; Şcoala Gimnazială "Basarab I" - Răzvan Bădescu şi Gheorghe Molea; Grădiniţa cu Program Prelungit "O lume Minunată" - Doru Georgescu; Grădiniţa cu Program Prelungit "Academia Piticilor" - Jean Chefani.
