Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 04:45

Darul lui "Moş Nicolae"-Panţurescu pentru argeşeni: după sute de ani, Ruinele Sân Nicoară au fost luminate noaptea!

Locuitorii primei capitale a Ţării Româneşti au avut surpriza ca în seara zilei de Sf. Nicolae să observe că Ruinele Sân Nicoară au fost luminate şi s-au detaşat ca într-un tablou suprarealist pe dealul unde s-a ridicat cândva mândră ctitoria Doamnei Clara, soţia voievodului Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul lui Basarab I, cel care-l biruia în bătălia de la Posada (9-12 noiembrie 1330) pe regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, întemeind astfel primul stat feudal independent de pe teritoriul României de astăzi. Căsătoria moştenitorului tronului de la Curtea de Argeş s-a perfectat politic în semn de reconciliere cu curtea regală de la Buda cu una dintre reprezentantele înaltei nobilimi maghiare. Cum Doamna Clara era de religie catolică, i s-a permis clădirea unui lăcaş de rugăciune. În timp, biserica având hramul Sân Nicoară s-a ruinat, ajungând ca în vremurile noastre să fie un vestigiu al trecutului şi, posibil punct de atracţie turistică, însă numai cu condiţia consolidării acestui monument istoric. Despre aceasta s-a vorbit prea mult, în comparaţie cu ceea ce s-a făcut efectiv fie şi numai din 2002 - când a fost dat în administrarea fostei Episcopii a Argeşului şi Muscelului tocmai cu această condiţie - şi până în prezent.

În vară, la o întâlnire cu oamenii de afaceri locali, noul primar, Constantin Panţurescu, secondat de arh. Traian Ionescu, anunţa intenţia de a face din aceste ruine un punct de atracţie pentru Oraşul Regal şi un prim pas urma să fie punerea lor în valoare pe timp de noapte. "Graţie unei sponsorizări din partea firmei STEINEL ELECTRONIC, am reuşit să asigurăm baza materială pentru realizarea acestui obiectiv. Ne-am dorit să fie o surpriză pentru concitadini, şi - după reacţiile lor - se pare că am reuşit. A fost, dacă vreţi, un cadou de Moş Nicolae pentru concitadini din partea administraţiei municipale", a declarat primarul Panţurescu în stilul laconic, care îi este propriu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It