Interviu - Primarul Nicolae Barbu este categoric: "Valea Iaşului va avea în 2017 un buget responsabil!"
# Adie un vânt de austeritate, care va reduce o parte dintre cheltuielile sociale
# Se vor face economii de circa 2 miliarde lei vechi
# În 2020, Valea Iaşului va atinge standarde de localitate europeană!
Comuna din vecinătatea imediată a municipiului Curtea de Argeş este una în care locuitorii sunt mulţumiţi de modul în care sunt administrate problemele comunităţii. Programul complex de dezvoltare a infrastructurii aplicat în ultimii ani a ridicat nivelul de trai al cetăţenilor, care ştiu ca şi edilii că mai sunt destule de făcut. Cum privesc aleşii perspectiva, am aflat dintr-o discuţie purtată cu primarul Nicolae Barbu, de numele căruia se leagă schimbarea la faţă în bine a acestei localităţi şi, implicit, a vieţii oamenilor.
- D-le primar, cum aţi caracteriza acum anul 2016 din punct de vedere administrativ?
- A fost anul în care s-au finalizat mare parte din obiectivele planificate pentru perioada 2012-2016. Dintre cele care au ajuns deja în fază de recepţie la terminarea lucrărilor, aş putea aminti: cele două grădiniţe cu program prelungit din satele Mustăţeşti şi Ungureni, alimentările cu apă de la Bărbălăteşti şi Valea Uleului, drumul local de la Valea Iaşului, care cuprinde străzile Călineşti şi Nuculeţ, precum şi Dispensarul Uman de la Ungureni.
- La ce sumă s-au ridicat aceste investiţii?
- Investiţiile despre care am făcut vorbire au totalizat, în contextul general al perioadei amintite, cam 22 milioane lei, adică 220 miliarde lei vechi, iar gradul de realizare al programului este - la ora actuală - de peste 85%, valoric vorbind.
- Care ar fi restanţele la realizarea programului?
- Nu s-au realizat cele trei terenuri multifuncţionale de sport stabilite în zonele şcolilor de la Mustăţeşti şi Valea Iaşului-Ungureni, dar şi la Valea Uleului. De asemenea, mai necesită câteva zile de muncă montarea celor 60 panouri de la Centrala Fotovoltaică care vor fi înlocuite, deoarece au fost distruse de intemperiile din luna iulie 2016. Ele au fost aduse, vor înlocui piesele afectate şi, după probele tehnologice, lucrarea se va recepţiona, după care se va putea introduce în circuitul energetic naţional puterea instalată de 200 KW, cu ajutorul specialiştilor de la CEZ Distribuţie. Se vor monta contoare duble - pentru producţia de energie livrată sistemului şi pentru consumul local, care include şi energia necesară funcţionării, dar şi iluminatul pe timp de noapte la centrală.
Obiective 2017
- Bilanţul realizărilor din 2016 este încurajator pentru asigurarea continuităţii investiţiilor. Ce ne puteţi dezvălui din planurile pentru anul în curs?
- Potrivit Strategiei de dezvoltare a localităţii, ne-am fixat puncte de reper pentru fiecare perioadă şi ne străduim să îndeplinim obiectivele stabilite. Suntem - de pildă - una dintre localităţile argeşene care dispun de sisteme de alimentare cu apă şi canalizare funcţionale în mare parte, însă acestea impun extinderi de reţea în zonele mai puţin sau încă neacoperite. În acest plan de dezvoltare, ne-am propus să demarăm în 2017 lucrările de execuţie a 17,2 km reţele de canalizare menajeră.
- Unde anume?
- În satele Bărbălăteşti şi Borovineşti, unde vom ajunge la 90% acoperire, Cerbureni - unde avem cam 30% acoperire, ce se va dubla la final, iar în satele Valea Iaşului, Ungureni, Mustăţeşti şi Valea Uleului vom avea reţele care vor acoperi 15-20% din necesar. Precizez că în restul comunei avem acoperirea funcţională pe această utilitate atribut al civilizaţiei de 90-95%.
- Modernizarea infrastructurii rutiere rămâne în atenţia edililor comunei şi anul acesta?
- Bineînţeles! Dorim să demarăm în a doua jumătate a anului 2017 un program vast de reabilitare de drumuri locale şi comunale, care vor însuma o lungime de circa 18 km, investiţii care împreună vor totaliza 5,5 milioane euro, sume asigurate pe O.G. nr. 28. Nu vom neglija însă pregătirea documentaţiilor necesare pentru realizarea celorlalte obiective aprobate în cadrul Consiliului Local Valea Iaşului pentru mandatul 2016-2020. Ceea ce ne încurcă oarecum este însă o oarecare lipsă în sumele estimate să fie încasate din venituri proprii, ceea ce impune aplicarea unor măsuri de corecţie, pentru a nu mina realizarea programului aprobat pentru acest mandat.
Se suspendă unele cheltuieli sociale!
- La ce anume faceţi referire?
- Ne place sau nu, va trebui să restrângem unele cheltuieli, iar în urma analizei făcute la nivel de legislativ, am convenit să ne axăm pe suspendarea unora dintre cheltuielile sociale!
- Tocmai la Valea Iaşului, care şi-a câştigat meritat renumele de comună socială, după implementarea măsurilor din programul dvs.?
- Viaţa cere şi sacrificii, iar acum suntem siliţi să le aplicăm! Un element de noutate impus de realitate este o mult mai riguroasă împărţirea a fondurilor în bugetul local din 2017. Mai exact, este vorba despre constatarea unei situaţii rezultate din analiza cu mare responsabilitate a datoriilor existente la acest moment, corelate cu veniturile ce pot fi efectiv realizate. Având în vedere faptul că pentru realizarea programului stabilit pentru mandatul ce se va încheia în anul 2020 sunt necesare fonduri mai mari decât cele estimate să le avem la dispoziţie, utilizând la maxim toate resursele de venituri proprii existente la ora actuală, este nevoie să ne repoziţionăm. Ţin să precizez că aici n-a fost vorba despre o supralicitare a posibilităţilor noastre, căci luasem în calcul - la data întocmirii acelui program de administrare locală - resurse de alimentare ale bugetului, care nu s-au materializat. Câteva exemple edificatoare sunt cele legate direct de neaprobarea de către legislativul local a unor concesiuni de terenuri aflate în procedura de derulare, precum şi întârzierea demarării unor investiţii majore pe teritoriul comunei. Singura posibilitate de a echilibra situaţia, decisă în Consiliul Local Valea Iaşului, a fost aceea de a renunţa în anul 2017 la acordarea unor ajutoare sociale, pe care unii dintre adversarii noştri politici le-au contestat vehement atunci când le-a convenit.
- Concret, care anume ajutoare vor fi suspendate?
- Este vorba despre ajutoarele de urgenţă pentru medicamente, acordate în baza HCL 81/2015, a celor pentru situaţii de necesitate provocate de calamităţi naturale, incendii, accidente, pentru copiii angrenaţi în sistemul de învăţământ local preşcolar şi şcolar, pentru persoanele care împlinesc vârsta de peste 80 ani, ca şi pentru premierea unor activităţi deosebite realizate de către locuitorii comunei. Vor rămâne în vigoare ajutoarele de urgenţă acordate pentru intervenţii medicale, aparatură medicală de genul protezelor şi cele de până la 500 lei pentru familiile cu copii aflate în situaţii de dificultate. La fel, se vor păstra ajutoarele pentru înmormântarea unor persoane decedate din familii cu situaţii materiale precare, în sumă de câte 400 lei - conform HCL aflată în vigoare - ca şi premierea performanţelor şcolare realizate de elevi şi profesori localnici şi cei 500 lei prin care se premiază orice întemeiere de familie localnică sau naşterea de copii în cele nou-constituite.
- Ajutoarele sociale sunt singurele vizate de tăieri?
- Sigur că nu! Vom analiza în şedinţele Consiliului Local oportunitatea continuării finanţării la acelaşi nivel a ansamblului artistic şi a echipei de fotbal - pentru care avem în vedere aplicarea unei strategii de atragere a unor potenţiali sponsori. Potrivit calculelor pe care le-am făcut, putem realiza astfel economii care pot totaliza 200.000 lei, adică 2 miliarde lei vechi!
Strategie de urmat
- S-ar putea vorbi despre o situaţie de criză, din care se încearcă ieşirea prin sacrificarea unor ajutoare sociale?
- Nicidecum! Suntem într-o oarecare situaţie delicată, dar nu chiar de criză. Însă am considerat că ar fi înţelept să luăm din timp măsurile care se impun pentru a ocoli o astfel de probabilitate. De altfel, noi vom promova în continuare atragerea investitorilor în comună. În materializarea acestei idei, nu vom ezita să repunem pe ordinea de zi cele două proiecte respinse anul trecut în faza aprobării evaluărilor, ca şi a tuturor celor ce vor apărea prin eventuale noi solicitări.
- Ce se va întâmpla dacă nu vor mai apărea alte solicitări după ce eventualii investitori vor ocoli Valea Iaşului, fiind sceptici în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor, după tot ceea ce s-a întâmplat?
- Nu vom rămâne descoperiţi nici chiar aşa! Aşteptăm să demareze Dr. Oetker o investiţie mare pe terenul cumpărat de la noi şi luăm în calcul chiar şi contractarea unui nou împrumut bancar, în cazul în care situaţia o va impune. Pentru noi toţi, important este să fructificăm toate posibilităţile investiţionale, astfel încât să ne îndeplinim angajamentul ca în anul 2020, Valea Iaşului să ajungă la standarde de localitate europeană!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
