Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 06:00

Priorităţi investiţionale în 2017, la Curtea de Argeş

 La finalul primei reuniuni a legislativului municipal din acest an, în data de 9 ianuarie, primarul Constantin Panţurescu i-a anunţat pe consilierii locali că se lucrează la schiţa de buget local. Chestionat asupra principalelor ţinte de investiţii din 2017, acesta a nominalizat câteva dintre priorităţi: "Ceea ce aş vedea eu ca investiţii majore ar fi scoaterea la licitaţiile de execuţie a podurilor de la Valea lui Gan şi de la Mănăstirea Argeşului, la care se vor adăuga bazinul de înot din zona stadionului şi, mai ales, lucrările pentru fluidizarea traficului în zona de nord, industrială, a oraşului. Legat de această investiţie, mai avem de pus la punct unele lucruri ce ţin de anumite suprafeţe de teren care sunt în proprietate privată". Totodată, i-a informat pe aleşii urbei că nu pierde din vedere deschiderea negocierilor cu proprietarii terenului unde s-ar putea extinde Cimitirul "Sfinţii Îngeri", acţiune pentru care a fost împuternicit de legislativ. Acolo însă trebuie finalizate formalităţile legate de o succesiune, după care va fi clar ce suprafaţă de teren sunt dispuşi moştenitorii să scoată la vânzare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It