Valea Iaşului, şedinţă cu toate proiectele aprobate
Prima şedinţă ordinară din acest an, desfăşurată în ultima zi a lunii ianuarie, a avut o ordine de zi destul de stufoasă, la care s-au mai adăugat suplimentar încă două proiecte de hotărâri care nu sufereau amânare, propuse de către primarul Nicolae Barbu. Cu aprobarea legislativului, din care a lipsit motivat numai delegatul sătesc Eugenia Iancu, s-au pus pe ordinea de zi aprobarea reţelei de învăţământ local pentru anul şcolar 2017-2018 şi avizul pentru S.C. Dr. Oetker privind folosirea unui drum local de la Valea Uleului, necesar pentru finalizarea PUZ-ului. Ambele proiecte au fost, de altfel, votate fără prea multe discuţii. De remarcat ar fi faptul că primarul a adus la şedinţă subordonaţii din aparatul propriu, pentru a putea da consilierilor locali toate relaţiile solicitate, în caz de nevoie. Astfel, au fost acolo atât cei care au avut materiale de prezentat, precum Sorinel Calea (SVSU), Melania Vasile (Asistenţă Socială), secretarul Nicolae Stoicescu, Diana Matache şi Nicolae Sandu (Taxe şi Impozite), contabilul Mihai Bărbulescu şi Mirela Dragomir. Cele mai aprinse discuţii au fost la aprobarea proiectului pentru contractarea unui împrumut de până la 1.500.000 lei, destinat acoperirii unei bune părţi din datoria existentă la firmele colaboratoare la finalul lui 2016. Primarul Barbu a explicat consilierilor raţiunea promovării proiectului, şi anume posibilitatea ca la întocmirea bugetului local pe anul în curs să se poată lua în calcul alocarea banilor necesari pentru acoperirea totală a datoriilor la respectivele firme, astfel încât să se păstreze posibilitatea de finanţare în continuare a proiectelor aflate în execuţie sau în pregătire, conform programului aprobat deja. Proiectul a fost adoptat, căci au votat pentru 7 dintre consilierii locali - Cristian Enescu (viceprimar), Andrei Grigorescu, Emil Gorunescu, Valeriu Sandu, Gheorghe Sorescu, Oliver Bucur şi Constantin Ştefănescu - în timp ce Marius Constantin Bărbulescu şi Vasile Ungureanu s-au opus, iar Vasile Gheorghiu şi Gheorghe Niţă s-au abţinut. Vom reveni cu amănunte.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
