Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 07:31

Primarul Panţurescu vizează eficientizarea funcţionării administraţiei municipale

Zilele acestea ne-a vizitat la redacţie un concitadin care ne-a semnalat mai multe aspecte nemulţumitoare din funcţionarea serviciilor publice. Printre acestea se regăseau şi cele ce aparţineau de canalizarea pluvială. "Domnule dragă, în copilăria mea nu se prea întâmpla să deverseze canalizarea pluvială şi să fie inundat bulevardul decât la cine ştie ce rupere de nori. În ultimii 25 ani, asemenea lucruri au devenit de-a dreptul banale. Vă spun că m-a revoltat faptul că anul trecut, chiar în ziua în care s-a validat noua administraţie publică locală, în timpul unei ploi torenţiale, primarul şi viceprimarul abia instalaţi în funcţii au intrat în şuvoiul de apă ca să desfunde canalizarea pluvială în faţa Bisericii Sf. Gheorghe. Eu zic că atunci n-aveam cum ne mândri cu titlul de Oraş Regal!... Am crezut că treaba asta n-avea să se mai repete. Şefii administraţiei n-au mai intrat la apă, ca să facă treaba altora dar, în rest, nu s-a schimbat ceva. Am încercat să aflu cui aparţine canalizarea pluvială, dar am fost purtat cu vorba de colo-dincolo: cei de la SPGC ziceau că era în sarcina AQUATERM-ului şi invers!... S-ar zice că e ca un copil cu multe moaşe, canalizarea asta şi nu se învredniceşte cineva să facă decolmatările de rigoare. V-aş ruga să întrebaţi dvs. pe cale oficială cine are în îngrijire canalizarea pluvială, ca să ştim şi noi cui să-i mulţumim când ne sunt inundate curţile şi gospodăriile!", ne-a cerut cetăţeanul.

Deşi ştiam în sarcina cui era rezolvarea acestei probleme, am formulat întrebarea de rigoare pentru primarul Constantin Panţurescu şi am consemnat următorul răspuns: "De ani de zile, după cum ştiţi, responsabilitatea canalizării este ca o minge pasată între AQUATERM şi SPGC. Aşteptăm şedinţa Consiliului Judeţean pentru a prelua activele care au aparţinut AQUATERM-ului, după care, printr-o hotărâre de consiliu, vom preda definitiv canalizarea acestei firme, deoarece SPGC nu are licenţă pentru executarea de servicii din acest domeniu. Am spus încă din campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut că urmărim eficientizarea funcţionării administraţiei publice locale. Şi am pregătit mai multe clarificări pe care le vom aduce în perioada imediat următoare pentru a îndeplini acest obiectiv!" Din declaraţia primarului am înţeles că sunt şanse reale ca operatorul regional RAJA Constanţa să preia administrarea serviciilor din domeniul apei şi canalizării de la Curtea de Argeş şi să beneficiem de investiţii din fonduri europene pentru modernizarea reţelelor şi creşterea calităţii acestora. Deci, vorba lui Caragiale: "Aveţi puţintică răbdare, onorabililor şi stimabililor!..."

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It