Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 07:36

Secţiunile 1 şi 5 ale Autostrăzii Piteşti-Sibiu vor fi scoase la licitaţie!

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au efectuat vineri o vizită de lucru în judeţul Argeş. Demnitarul s-a întâlnit la Piteşti cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu parlamentari argeşeni. În cadrul întâlnirii, discuţiile s-au axat pe proiectele de infrastructură rutieră esenţiale pentru această zonă, precum şi pe soluţiile care ar putea conduce la finalizarea şi modernizarea mai multor drumuri naţionale de interes local. Cu acest prilej, preşedintele C.J. Argeş, dr. Dan Manu, i-a prezentat ministrului situaţia drumurilor naţionale din judeţ, necesarul şi priorităţile de investiţii în Argeş şi la nivel de regiune, precum şi propuneri legislative, accentuând faptul că strategia de dezvoltare şi de modernizare a infrastructurii de transport trebuie să aibă ca punct de plecare municipiul Piteşti - capitală regională.

Un obiectiv prioritar cuprins în Master Planul General de Transport şi în Programul de Guvernare este Autostrada Piteşti-Sibiu. CNAIR a stabilit deja traseul final şi urmează ca în cel mai scurt timp să fie scoase la licitaţie secţiunile 1 şi 5 ale acestui obiectiv "Suntem conştienţi cu toţii că România are nevoie de un program serios de construcţii de autostrăzi. Pentru aceasta, la minister, cât şi la CNAIR, se lucrează intensiv, astfel încât proiectele să aibă o coerenţă în implementare. În perioada imediat următoare se vor redeschide şantierele, iar prioritatea noastră rămâne monitorizarea constantă a derulării acestor proiecte", a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, precizând că şi pentru Transfăgărăşan a fost scos la licitaţie studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.

În cadrul întâlnirilor a fost punctată şi modernizarea altor drumuri naţionale de interes din zonă: DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, DN 67B Scoarţa-Piteşti, DN 65D Albota-Bascov (Centura de Vest a municipiului Piteşti, km 0+000-km 10+184), DN 65A Cerbu-Turnu Măgurele, DN 7C (Transfăgărăşan), DN 7 (podul peste Cârcinov), DN 73 D km 0-10 şi mutare sens giratoriu km 0, intersecţie cu DN 73, DN 73D Mioveni-Câmpulung, DN7 - km 89-112, dar şi alte obiective de interes local şi judeţean: modernizare DC 219 Bascov-Baraj Budeasa-Budeasa, 2,8 km; calea ferată Rm. Vâlcea-Vâlcele; modernizare trecere la nivel de cale ferată, pe DN 73, la intrarea în Câmpulung; modernizare treceri la nivel de cale ferată din Bascov (DN 7 şi DN 7C); trecerea la nivel de cale ferată de la Mioveni şi modernizare treceri la nivel de cale ferată din Piteşti (Lânăriei, CNCD, Dobrogeanu-Gherea).

Vă reamintim că CNAIR a avizat, în noiembrie 2016, traseul pentru ultimele secţiuni ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, după cum urmează: secţiunea 2 (Boiţa - Racoviţa, de la km 15+000 la km 43+000); secţiunea 3 (Racoviţa-Văleni, de la km 43+000 la km 72+000). Traseul întreg al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în lungime de aproximativ 123 km, este acesta: Secţiunea 1, Sibiu-Boiţa, de la km 0 la km 15+000, care asigură legătura între DN 7 (Defileul Văii Oltului) prin continuarea autostrăzii existente; Secţiunea 2, Boiţa-Racoviţa, de la km 15+000 la km 43+000, ce leagă localităţile Boiţa de Racoviţa; Secţiunea 3, Racoviţa-Văleni, de la km 43+000 la km 72+000, care asigură continuitatea autostrăzii prin Valea Băiaşului, făcând conexiunea dintre Defileul Oltului şi Defileul Văii Topologului; Secţiunea 4, Văleni-Curtea de Argeş, de la km 72+000 la km 90+000, ce traversează Valea Topologului şi face conexiunea cu municipiul Curtea de Argeş; Secţiunea 5, Curtea de Argeş-Piteşti, de la km 90+000 la km 123+037, ce leagă între ele municipiile Curtea de Argeş şi Piteşti şi autostrada existentă prin Valea Argeşului; Secţiunea 6, ce constă în reabilitarea a 14 km de Drum Naţional, respectiv DN 73C, fiind drum de legătură între Nodul Rutier Ţigveni şi Râmnicu Vâlcea, precum şi construcţia a 2,5 km de drum nou.

Deplasarea ministrului Cuc a făcut parte dintr-o serie de vizite în teritoriu, pentru a se informa cu ce se confruntă comunităţile/autorităţile locale pe partea de infrastructură şi pentru a se identifica împreună soluţii eficiente la necesităţile din zonele respective.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It