Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 14:26

Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş (5)

S-a scurs un an de zile de când aleşii locali din actualul mandat au depus jurământul. Dintre cei vechi, unii au plecat, alţii au rămas. Acum un an lansam tradiţionalul nostru serial prin care prezentam starea materială a acestora, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Tradiţional, ea este ignorată, din motive care ne scapă, ca şi lipsa de interes pentru sancţionarea vinovaţilor pentru nerespectarea prevederilor legilor în vigoare, care NU ESTE FACULTATIVĂ! Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Cu întârzierea de rigoare, funcţionarii din cadrul administraţiei publice locale care au ca sarcină de serviciu postarea acestor declaraţii şi-au făcut datoria, astfel că suntem în postura de a continua seria dezvăluirilor.

Răzvan Bădescu - trezorier de partid cu împrumut bancar scadent în august!

Juristul de la S.C. AQUATERM S.A. este cotat drept unul dintre tinerii de perspectivă ai PSD. Dovadă este faptul că i s-a încredinţat importanta funcţie de trezorier al organizaţiei locale şi a fost plasat pe loc eligibil pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local Curtea de Argeş în vara trecută. Răzvan Nicolae Bădescu a fost unul dintre oamenii de încredere ai fostului director general Ion Bolovan, dar e periculos de spus acum - pentru el cel puţin - cam care este poziţia sa faţă de interimarul Gabriel Nastea. Oricum, în partid se bucură de susţinerea multor colegi, care probabil că ştiu ei ce ştiu... Ca om de meserie, a demonstrat că respectă cel puţin în parte prevederile legii şi a depus în termen, pe data de 6 iunie 2017, declaraţiile de avere şi de interese. Dar a omis, ca şi restul membrilor legislativului - cu o singură excepţie - prezentarea raportului de activitate pentru primul an al mandatului de debut. Să ne mirăm sau să acceptăm ca pe o fatalitate asemenea atitudini?...

În declaraţia de interese, Răzvan Bădescu a trecut doar calitatea de membru al Biroului Permanent al PSD Curtea de Argeş. În cea de avere, la terenuri are unul agricol în suprafaţă de 1.477 mp, situat pe strada Cuza Vodă şi tot acolo, o casă de locuit (106 mp) - intrate în proprietatea familei printr-o moştenire venită din partea soţiei, Adriana. Tânăra familie mai dispune de un autoturism marca Opel Astra, fabricat în anul 2006, pe care l-a cumpărat. Veniturile nu sunt nici pe departe fabuloase. Conform ultimei declaraţii de avere, în 2016, acestea s-au constituit din salariul lui Răzvan încasat de la AQUATERM, în sumă de 25.321 lei, la care s-a adăugat indemnizaţia de consilier local pentru o jumătate de an - 3.455 lei - şi din salariul soţiei, angajată la Spitalul Municipal, care a totalizat 19.919 lei. În aceste condiţii, veniturile totale din 2016 au fost de 48.695 lei. Comparându-le cu datele înscrise în declaraţia de avere depusă la preluarea mandatului de ales local, în data de 2 iulie 2016, privind veniturile din 2015, de luat în calcul erau doar salariile - 25.180 lei dumnealui şi 16.344 lei dumneaei - deci un total de 41.524 lei. Făcând diferenţa, vom constata o creştere a veniturilor familie Bădescu în 2016, după intrarea tânărului Răzvan în consiliu, de 7.171 lei, adică de 71,71 milioane lei vechi, deci un plus lunar de ceva peste 597 lei (aproape 6 milioane lei vechi). Asemenea sume n-ar justifica existenţa unor conturi bancare, despre care nici nu se pune problema să discutăm. Însă, la debite există un împrumut de 38.000 lei (380 milioane lei vechi), contractat la CEC Bank în anul 2007, care este scadent în data de 1 august 2017. La o analiză chiar sumară, devine clar faptul că familia consilierului Răzvan Bădescu este una tipică de tineri care nu se lăfăie în bogăţie şi trăieşte strict din salarii, indemnizaţie şi munca proprie. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It