Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 14:21

La Curtea de Argeş, Complexul de nataţie este "pe ţeavă"!

Primarul Constantin Panţurescu a anunţat de curând faptul că materializarea proiectului vizând construcţia unui complex de nataţie a intrat în linie dreaptă. După cum se ştie, legislativul municipal a dat "undă verde" acestui proiect generos propus de către şeful administraţiei municipale încă din campania electorală de anul trecut. Aprobarea aleşilor locali a fost una logică, deoarece Oraşul Regal este lipsit de o facilitate absolut normală pentru orice localitate civilizată. Fostul ştrand este închis de câţiva ani buni, iar terenurile din complexul comunist de altădată sunt cotropite de buruieni, constituindu-se într-un loc ocolit cu grijă de cei mai mulţi concitadini care - pe asemenea vremuri potopite de arşiţa unei veri mai caniculare decât oricând - îl bănuiesc a fi raiul reptilelor şi a altor vieţuitoare cu care omul nu prea face casă bună. De ani de zile, acest obiectiv a fost argument electoral, iar cel mai puternic s-a dovedit a fi la alegrile locale din anul 2012, când se promitea de către fostul primar Nicolae Diaconu şi de contracandidaţii săi ridicarea unui SPA. Totul a rămas însă în aceeaşi paragină din ultimul deceniu...

Investiţie de 4.004.902 lei lângă Stadionul Municipal

Potrivit documentaţiei prezentate consilierilor locali, acesta este costul estimat al obiectivului, pe care l-au aprobat fără rezerve. În primăvară, la o şedinţă de legislativ, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai firmei care se va ocupa de execuţia proiectului şi au răspuns curiozităţii aleşilor, prezentând proiectul cu datele tehnice. Suma de peste 40 miliarde lei vechi (TVA inclus) va asigura două bazine de înot. Scenariul I (tehnico-economic) include bazine cu structura rezistentă din beton armat placate la interior cu material vitro-ceramic, cu structură de acoperire din beton armat (stâlpi şi grinzi placate cu panouri sandwich şi din tablă zincată). Scenariul II propune panouri plastifiate din oţel zincat, finisate la interior cu cu membrană PVC armată, sudată la cald. Structura de acoperire ar urma să fie făcută din lemn lamelar ce se descarcă pe fundaţii din beton armat. Timpul de reciclare pentru acest bazin a fost calculat la maxim 4 ore, cu o temperatură de 30 grade Celsius în aer şi 28 grade în apă.

Bazinul 1 de înot semi-olimpic este proiectat pe dimensiunile de 25x16 m, adâncime de 1,6 m - suprafaţă 400 mp, volum apă de 640 mc, plus vas de compensare de 52 mc care va duce volumul total al apei la 692 mc şi instalaţii aferente. Bazinul 2, de agrement, cu dimensiunile de 16x8 m, adâncime de 1,2 m, cu un volum de apă de 154 mc, la care se va adăuga un vas de compensaşie de 13 mc, care ar rotunji totul la 167 mc. Timpul de reciclare ar urma să fie de 4 ore, cu aceleaşi temperaturi (aer şi apă). Pentru ambele bazine s-au prevăzut camere tehnice cu suprafeţe de 11,50x3,50 m şi înălţimea de 2,50 m. Structura acoperitoare cu suprafaţa de 43x22 m şi înălţime de 10 m, duc la un total de 946 mp. Vestiarele, cu recepţie, grupuri sanitare, cabinet medical şi spaţii administrative rotunjesc o suprafaţă de 291,50 mp, din care sala de aşteptare - 16,50x3 m = 19,50 mp. S-au prevăzut în dotare 110 cuşete, 100 scaune şi 6 bănci de câte 30 locuri. 

Cam acestea ar fi datele tehnice pentru noua investiţie care va mobila mult mai corespunzător oraşul şi-i va scuti pe concitadini să mai plece spre Piteşti sau să treacă graniţa în alte judeţe, cum ar fi Ostrovenii, din Vâlcea. Vom trăi şi vom vedea când se vor putea bucura de toate faceste facilităţi...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It