Fapte, nu vorbe: "Prioritatea absolută a CNAIR este în acest moment Autostrada Sibiu-Piteşti!"
Aceasta a fost concluzia unui comunicat postat zilele trecute pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Ca întotdeauna, datele sunt seci, fără substanţă, ceea ce nu prea îi încălzeşte pe cei care aşteaptă autostrada Piteşti-Sibiu ca pe o mană cerească. Astfel, am reţinut că "proiectele postate de CNAIR S.A. în SEAP, în perioada ianuarie-august 2017, sunt finanţate din POIM 2014-2020 şi însumează 13,8 miliarde lei, fără TVA. Prioritatea absolută a companiei este în acest moment Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European. În acest context au fost scoase la licitaţie anul acesta contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect de o importanţă majoră pentru economia României. Până la sfârşitul anului, CNAIR S.A. intenţionează să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 şi 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergătoare".
Alte proiecte care dau bine pe hârtie, dar este greu de spus când vor fi puse în practică, sunt următoarele:
- proiectarea şi execuţia celor 4 loturi ale Drumului Expres Craiova-Piteşti, cu o lungime totală de 121 km, ce au fost scoase la licitaţie;
- podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitaţie anul acesta contractul destinat proiectării şi execuţiei - cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 ani în România;
- lărgirea la patru benzi a actualei Centuri a Capitalei pe sectorul DN 2-A2;
- a fost lansată în acest an licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Pasajului de la Mogoşoaia;
- CNAIR S.A. a lansat în licitaţie publică documentaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajelor Berceni şi Olteniţa;
- Noua Autostradă de Centură, cunoscută şi sub denumirea de Ringul 0, proiect care a fost la rândul său scos la licitaţie publică anul acesta.
De asemenea, printre obiectivele de infrastructură pentru care CNAIR S.A. a scos la licitaţie anul acesta contracte de proiectare şi execuţie se mai numără: varianta de ocolire Timişoara Sud, finalizarea Autostrăzii Braşov-Tg. Mureş-Cluj-Oradea (loturile 1, 2, 3 - Suplacu de Barcău-Borş), lărgirea la 4 benzi a DN 7 (Bâldana-Titu) şi varianta de ocolire a municipiului Bârlad. Tot în acest an, compania a lansat licitaţii publice pentru elaborarea unor Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice destinate construcţiei Drumurilor de mare viteză Focşani-Bacău, Ploieşti-Buzău, Bacău-Paşcani şi Buzău-Focşani. A fost postată pe SEAP şi documentaţia destinată elaborării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic pentru construcţia drumului de legătură între A3 (Autostrada Bucureşti-Ploieşti) şi Aeroportul "Henri Coandă".
CNAIR S.A. mai are în pregătire proiecte de infrastructură rutieră în valoare de 17,6 miliarde lei fără TVA, care urmează să fie lansate în licitaţie publică anul acesta. Alături de documentaţia pentru loturile 2, 3 şi 4 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti se mai află în elaborare contracte pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire a municipiului Bacău, a sectorului Nădăşelu-Mihăeşti, aferent Autostrăzii Transilvania şi a Secţiunii E, aferentă Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva. De asemenea, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a solicitat şi a primit anul acesta aprobări de finanţare de la Comisia Europeană pentru proiectele Autostrăzilor Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva (sector Dumbrava-Deva), precum şi pentru reabilitarea DN 6. La ora actuală se află în analiză la Comisia Europeană cererea de finanţare pentru reabilitarea DN 76. CNAIR S.A. va mai trimite anul acesta Comisiei Europene cereri de finanţare pentru proiectele Autostrăzilor Câmpia Turzii-Ogra-Tg. Mureş şi Sebeş-Turda (faza II).
E mult, e puţin? Şi noi, şi cititorii, până când nu vom vedea lucrările demarate, nu mai credem nimic!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
