Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 16:36

LA MULŢI ANI, BĂICULEŞTI!

 Aceasta a fost urarea cea mai des auzită în după-amiaza zilei de 10 septembrie, atunci când pe terenul de fotbal s-a sărbătorit a VI-a ediţie a evenimentului ctitorit de către primarul Niculaie Dragnea. Timpul superb, cerul senin care a adus o căldură de vară ce s-a adăugat aceleia a sufletelor localnicilor care i-au primit - ca de obicei - cu braţele şi sufletele deschise nu numai pe fiii satului risipiţi prin lume de valurile vieţii, dar şi pe prietenii şi oaspeţii invitaţi, au constituit fundamentul pe care s-a clădit o serbare câmpenească de neuitat. Conducerea judeţului - Prefectura şi Consiliul Judeţean - precum şi aleşii argeşenilor au onorat sărbătoarea comunei de pe Valea Argeşului, care şi-a premiat încă o dată valorile şi le-a oferit tuturor prilejul de a sărbători în stil tradiţional, cu dans şi cântec sau produse tradiţionale. S-a dovedit încă o dată că oamenii care ştiu să trudească, ştiu să şi petreacă pe cinste, până când pe ce cerul nopţii au înflorit multicolor focurile de artificii, oferind un final apoteotic ediţiei din anul 2017.

Gazde primitoare

Primarul Niculaie Dragnea şi viceprimarul Vasile Neculcea, împreună cu angajaţii executivului local, precum secretarul Ion Serghie, contabilul Lia Botan sau ceilalţi colegi au fost la datorie, fiecare având obiective precise de rezolvat, fie  primind oaspeţii cu urări de bun venit, fie acoperind celelalte sarcini de organizare, pentru ca toată lumea să se simtă în largul ei. N-au lipsit nici aleşii locali, deoarece Băiculeşti este una dintre cele mai mari comune din Argeş, după Nucşoara, ceea ce-i dă dreptul la o reprezentare de 15 consilieri locali. Cum l-am pomenit deja pe viceprimar, iată cum se prezintă lista completă a acestora: Olimpian Derviş, Irina Creţ, Ion Roşoiu, Constantin Ninu, Dan Anghel (PSD), Cornel Bănică, Dragoş Iancu (ALDE), Victor Cimpoca (UNPR), Costel Voica, Marinela Urs, Ion Floarea şi Ion Popescu (PNL).

Familii cu 50 ani de căsătorie

Pentru a nu pune răbdarea participanţilor la încercare, organizatorii au decis să deschidă festivităţile cu cele de premiere. Pentru trăinicia familiilor, dovedită în mai bine de jumătate de secol de convieţuire exemplară pentru generaţiile mai tinere, au fost premiaţi: Elena şi Dumitru Cazacu; Silvia şi Nicolae Dragnea; Verona şi Nicolae Ghiţă; Georgeta şi Gheorghe Haiducu; Maria şi Vasile Lazăr; Elena şi Dumitru Mărgineanu; Filoftia şi Petre Pană; Maria şi Ilie Popa; Maria şi Ion Sandu; Maria şi Dumitru Stoican; Elisabeta şi Ilarion-Dumitru Corbu.

Copii premiaţi pentru rezultate bune la învăţătură

Copiii - mândria şi marea speranţă pentru viitor, sunt la Băiculeşti la fel de vrednici la învăţătură ca şi părinţii lor, pe care-i ajută la treburile gospodăreşti. Cei care au fost evidenţiaţi pentru sârguinţa la învăţătură au fost împărţiţi în mai multe categorii, pe care vi le redăm în continuare, cu recomandarea de a le transmite un gând bun nu numai lor, ci şi părinţilor şi celor care se îngrijesc de educaţia şi pregătirea lor:

Premii de excelenţă (media 10): Andrei Ion Dumitrescu şi Florin Gabriel Petrescu, clasa a V-a, Şcoala Băiculeşti; Ermina Maria Codeci, clasa a VII-a, Şcoala Băiculeşti; Denisa Georgiana Drăguşin şi Evelina Georgiana Nicolau, ambele clasa a VIII-a, Şcoala Băiculeşti; Andra Denisa Stoicescu, clasa a V-a, Şcoala Valea lui Enache; Luana Pătru şi Lavinia Nicoleta Stoican, ambele clasa a V-a, Şcoala Valea Brazilor.

Premiul I: Alexandru Valentin Cimpoca, clasa a VIII-a, 9,97, Şcoala Valea Brazilor; Vlăduţ Constantin Badea, clasa a V-a, 9,96, Şcoala Băiculeşti; Richard Costinescu, clasa a V-a, 9,96, Şcoala Valea Brazilor; Gabriel Popescu, clasa a VII-a, 9,94, Şcoala Băiculeşti; Ştefan Radu Floarea, clasa a VIII-a, 9,94, Şcoala Valea Brazilor; Marius Daniel Floarea, clasa a V-a, 9,92, Şcoala Băiculeşti; Iulian Nicolae Mierlău, clasa a V-a, 9,92, Şcoala Tutana; Flavia Dragomir, clasa a VIII-a, 9,91, Şcoala Valea lui Enache; Alexandru Constantinescu, clasa a VII-a, 9,91, Şcoala Valea Brazilor; Mădălina Andreea Pănoiu, clasa a VI-a, 9,90, Şcoala Tutana; Rodica Andreea Voica şi George Alexandru Pletea, ambii clasa a V-a, 9,89, Şcoala Valea lui Enache; Roberta Maria Chireaţă, clasa a VI-a, 9,86, Şcoala Băiculeşti; Cosmin Popescu, clasa a VI-a, 9,86, Şcoala Valea lui Enache; Ionuţ Mădălin Bădiţă, clasa a VIII-a, 9,77, Şcoala Tutana; Antonelia Loriana Costache şi Ionela Maria Pleşa, ambele clasa a VII-a, 9,70, Şcoala Tutana; Ştefan Pavel, clasa a VIII-a, 9,69, Şcoala Băiculeşti; Andrei Cătălin Nica, clasa a VIII-a, 9,66, Şcoala Băiculeşti; Alexandru Pătrulescu, clasa a VI-a, 9,56, Şcoala Valea Brazilor; Nicoleta Ţicu, clasa a VI-a, 9,53, Şcoala Valea Brazilor; Iulia Sanda, clasa a VII-a, 9,05, Şcoala Valea lui Enache. 

Premiul II: Maria Diana Lăutărescu, clasa a VIII-a, 9,86, Şcoala Valea Brazilor; Ştefan Manolescu, clasa a V-a, 9,85, Şcoala Băiculeşti; Andreea Petruţa Petrescu, clasa a VII-a, 9,82, Şcoala Valea Brazilor; Estera Bratu, clasa a VIII-a, 9,82, Şcoala Valea Brazilor; Iulian Bogdan Dumitrache, clasa a V-a, 9,78, Şcoala Băiculeşti; Daniel Bădiţă, clasa a VII-a, 9,72, Şcoala Tutana; Arthur Putineanu, clasa a V-a, 9,71, Şcoala Valea Brazilor; Robert Nică, clasa a VI-a, 9,70, Şcoala Băiculeşti; Mădălin Diaconu, clasa a VI-a, 9,70, Şcoala Tutana; Evelina Preoteasa, clasa a VII-a, 9,67, Şcoala Tutana; Dragoş Marian Pletea, clasa a V-a, 9,67, Şcoala Valea lui Enache; Antonia Colban şi Patricia Dobre, ambele clasa a VI-a, 9,66, Şcoala Valea lui Enache; Crina Florentina Scîrloi, clasa a VII-a, 9,58, Şcoala Băiculeşti; Eliza Pintilei, clasa a VIII-a, 9,58, Şcoala Valea lui Enache; Dumitru Alexandru Colac, clasa a V-a, 9,57, Şcoala Tutana; Ana Maria Teodora Gheţea, clasa a VIII-a, 9,52, Şcoala Băiculeşti; Elena Cătălina Drăgoi, clasa a VI-a, 9,40, Şcoala Valea Brazilor.

Premiul III: Ionela Mihaela Cioiu, clasa a VIII-a, 9,77, Şcoala Valea Brazilor; Marina Constantinescu, clasa a VII-a, 9,76, Şcoala Valea Brazilor; Alin Ghiţă, clasa a VII-a, 9,73, Şcoala Valea Brazilor; Antonia Zinca, clasa a VIII-a, 9,72, Şcoala Valea Brazilor; Elena Cristina Dobra, clasa a V-a, 9,60, Şcoala Băiculeşti; Elena Cristina Dobra, clasa a V-a, 9,60, Şcoala Băiculeşti; Robert Florin Eana, clasa a VI-a, 9,57, Şcoala Băiculeşti; Eduard Costache, clasa a V-a, 9,57, Şcoala Valea Brazilor; Ana-Maria Leaşu, clasa a VII-a, 9,55, Şcoala Tutana; Andrei Vîlcă, clasa a VI-a, 9,53, Şcoala Valea lui Enache; Alin Dumitrache, clasa a V-a, 9,53, Şcoala Valea Brazilor; Alexandru Şchiopu, clasa a VII-a, 9,52, Şcoala Băiculeşti; Andrei Cătălin Stoican, clasa a VI-a, 9,43, Şcoala Tutana; Mihai Viorel Ghiţu, clasa a V-a, 9,39, Şcoala Tutana; Andreea Tătăran, clasa a VI-a, 9,33, Şcoala Valea Brazilor; Cristian Gabriel Nandor, clasa a VIII-a, 9,30, Şcoala Băiculeşti; George Barbu şi Mihai Iancu, ambii clasa a VIII-a, 9,16, Şcoala Valea lui Enache; Mario Ionuţ Dobrică, clasa a V-a, 9,10, Valea lui Enache.

De asemenea, au mai fost premiaţi George Mărgineanu (artist) şi Claudiu Petruţ Pănoiu (inovator), foşti elevi ai unităţilor de învăţământ din localitate. De reţinut ar fi faptul că organizatorii, în frunte cu primarul Dragnea, au avut inspiraţia de a-i premia pe elevii merituoşi cu o zi înainte de debutul noului an şcolar, de la care şeful administraţiei publice locale a fost silit să absenteze, deoarece şi dumnealui s-a prezantat la un curs de pregătire profesională, la Craiova. Însă a delegat atribuţiunile de reprezentare la festivităţile prilejuite de startul în noul an de învăţământ viceprimarului Neculcea şi celorlalţi colegi din conducere.

Schimb de premii

Din programul evenimentului n-a lipsit festivitatea de acordare a unor premii speciale  oferite de gazde invitaţilor de marcă. Primarul Niculaie Dragnea a deschis seria acestora cu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Constantin Manu, alături de care s-au regăsit vicepreşedinţii Ion Mînzînă şi Simona Brătulescu, dar şi consilierii judeţeni Valentin Viorel Enache, Vasile Negoescu, Marian Haralambie, Marius Nicolae Manole, Adrian Miuţescu (liderul PNL Argeş) şi colegii  Gheorghe Alecsei, Vasile Chiroiu şi Doru Georgescu (consilier local la Curtea de Argeş). Preşedintele Manu a înmânat, la rându-i, primarului Dragnea tradiţionala plachetă de recunoaştere a performanţelor administraţiilor publice locale şi a dat asigurări că administraţia judeţeană va oferi în continuare sprijin în dezvoltarea comunei Băiculeşti. La urările domniei sale, Niculaie Dragnea a răspuns inteligent cu mulţumiri, lângă care a plasat un avertisment: "Mulţumim pentru sprijinul financiar acordat, dar asta ne încurajează să cerem în continuare!" Preşedintele Dan Manu, a replicat cu precizie chirurgicală cu un citat biblic: "Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da!" - spre amuzamentul asistenţei. În acest context trebuie remarcat faptul că primarul Dragnea s-a priceput să bată la uşa PNDL cu proiecte pentru care a primit o finanţare în sumă de 20.458.465 lei, deci de peste 204 miliarde lei vechi pentru prima înfiinţare a unui sistem centralizat de canalizare în satele Măniceşti, Stejari, Argeşani, Băiculeşti şi Zigoneni!

Au mai fost premiaţi prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Gabriel Stoian, senatorii Şerban Valeca (liderul PSD Argeş) şi colega Cristina Stocheci, precum şi deputaţii Radu Vasilică, Mircea Drăghici, Simona Bucura-Oprescu, Nicolae Georgescu, Cătălin Rădulescu, Nicolae Velcea şi liberalul Dănuţ Bica (fiu al satului). Nu în ultimul rând au primit diplome colegii primarului Niculaie Dragnea, respectiv Nicolae Barbu (Valea Iaşului), Evlampie Alecu (Brăduleţ) şi Ion Cojocaru (Nucşoara). Toţi au fost apaludaţi cu căldură de către cei prezenţi, chiar şi cei care n-au reuşit să ajungă la timp ca să-şi primească distincţiile personal.

Spectacole artistice de înaltă ţinută

Partea artistică a fost asigurată îmbinând cât se poate de armonios, cu mare isteţime managerială, atât talentele locale, cât şi cele consacrate. Deschiderea au făcut-o, aşa cum era normal, elevii din Băiculeşti, care au impresionat prin candoarea, dar şi prin realele calităţi puse în valoare de profesorii lor cu talente regizorale evidente. Muzica populară, portul şi dansurile, dar şi cea uşoară, precum şi interesante numere de acrobaţie, au făcut deliciul spectatorilor care au îndurat cu stoicism căldura pentru a-i ferici cu aplauze pe artişti. Aşa s-a întâmplat şi cu instrumentiştii profesionişti sau cu soliştii de la "Doina Argeşului" sau de la "Doruri Muscelene",  precum şi cu alţii care au dat măsura talentului pe scena de pe stadionul local. În program mai figura o formaţie locală, dar şi Ansamblul "Posada" de la Curtea de Argeş, care au întreţinut buna dispoziţie până după căderea nopţii. Produsele tradiţionale, berea şi toate celelalte ingrediente au făcut sărbătoarea de neuitat. Participanţii s-au despărţit cu urarea de "La Mulţi Ani, Băiculeşti!" şi cu promisiunea de a se întâlni în septembrie 2018, la ediţia a VII-a.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It