Pentru a ajunge la Urgenţa Spitalului Municipal, maşinile fac opturi sub ochii adormiţi ai directorului Ghiţă, de la SPGC
Traversarea străzii Cuza Vodă în zona spitalului seamănă până la confuzie cu un soi de ruletă rusească pentru pietonii care au probleme cu deplasarea rapidă, chiar dacă nu sunt neapărat bolnavi, ci doar bătrâni sau au alte probleme. Şi asta din cauza lipsei marcajelor pietonale! Care nu datează din clipa în care directorul de la Serviciul Public de Gospodărie Comunală, Ioan Ghiţă, a plecat în concediul legal de odihnă. Omeneşte trebuie să-l înţelegem, pentru că a trecut omul prin nişte emoţii, mamă-mamă... Păi gândiţi-vă şi dvs.: la valoarea sa fusese declasat la salariul brut şi, "după lupte seculare care au durat câteva zile", a obţinut satisfacţia de a-i fi "reperată" onoarea cu o valoare a acestuia de 60.180.000 lei! Aşa că de unde să mai aibă rezerve de energie pentru a vedea ce lipsuri mai sunt pe străzile din municipiu?... Imaginile surprinse în aceste zile în zonă, pe care le repetăm obsedant de 8 zile, sunt mai grăitoare decât un roman fluviu. Şi demonstrează că nu încape vreo îndoială că şeful de la SPGC are nişte sfinţi politici ce-l protejează. Cu riscul de a uza de o dublă negaţie, trebuie să constatăm: da, maşinile fac opturi ca să intre în curtea Spitalului Municipal - la anumite ore ale zilei - iar directorul Ghiţă nu face nimic pentru a schimba situaţia! Şi asta deşi există posibilitatea reală ca ambulanţele să aducă la Urgenţă cazuri disperate de pacienţi pentru care diferenţa între viaţă şi moarte o pot face secundele. Să le mulţumim, deci, aleşilor locali care i-au dat salariu după trebuinţe sau să-i trimitem undeva pentru că-i acceptă prestaţii după posibilităţi?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
