Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 21:30

Muşăteştiul face paşi spre civilizaţie şi prin investiţii locale!

Conducerea comunei cu trecut istoric de pe Valea Vâlsanului încearcă să facă istorie contemporană prin finanţarea unor obiective de la bugetul local. Nevoile sunt multe, comuna mare şi posibilităţile se situează destul de departe de nevoi - ne-a mărturisit primarul Constantin Oancea. După ce anul acesta, locuitorii au sărbătorit cu mult entuziasm în premieră ziua localităţii, la care au participat alături de fiii satului şi numeroşi oaspeţi, în cadrul unei sărbători populare transmise în direct de un post de televiziune, edilii au dat dovadă de faptul că nu se dau în lături nici de la muncă. Primarul şi aleşii locali sunt mulţumiţi de faptul că anul acesta au construit un pod peste Vâlsan, care leagă satele Muşăteşti de cătunul Rotăreşti, din zona Robaia, în care s-au investit 7 miliarde lei vechi de la bugetul propriu. Acesta are o deschidere de 4 m şi o lungime de 24 şi poate fi folosit şi de mijloacele de transport auto. "Podul este funcţional în acest moment. În primăvară vom finaliza gabioanele, întărirea malurilor, atât în amonte, cât şi în aval, la care încă se lucrează. Anul acesta am finalizat modernizarea centrului civic de la Muşăteşti, pe DN 73, Câmpulung-Curtea de Argeş-Rm. Vâlcea, precum şi parcarea de la şcoală. Suntem în fază finală la amenajarea pe verticală a Căminului Cultural de la Stroeşti şi a Dispensarului Uman din acel sat, cu pavele, spaţii verzi şi cu gardurile împrejmuitoare. Anul viitor vom continua programele de modernizare cu obiectivele pentru care aşteptăm finanţări guvernamentale pe programele depuse în acest scop, dar nu vom neglija nici buna gospodărire a resurselor proprii", ne-a asigurat primarul Oancea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It