Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 21:32

Deşi era chinuit şi slăbit de o răceală teribilă, ÎPS Calinic a rezistat eroic la slujba de înmormântare a Regelui Mihai

Ultima slujbă înainte de depunerea sicriului cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai alături de soţia sa, în cripta de la noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, a fost oficiată în Catedrala Mănăstirii Meşterului Manole, ctitorie a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, de către Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop de Târgovişte şi vicar patriarhal, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale, împreună cu un sobor de preoţi. Ritualul a fost, ca de obicei, impresionant pentru toţi cei care l-au urmărit, chiar cutremurător, având în vedere personalitatea istorică de care se despărţea o ţară cu poporul ei. Impresia că ÎPS Calinic nu se simţea chiar în apele sale a fost întărită la intervenţia avută în slujbă, care s-a încheiat cu o tuse chinuită. Ieri am avut confirmarea din surse interne că arhiepiscopul nostru într-adevăr suferea din cauza unei răceli, dar a ţinut să-şi facă datoria până la capăt, aşa cum a procedat mereu de-a lungul vieţii. Ceea ce nu ştiu mulţi dintre argeşeni, şi poate mare parte a românilor, este faptul că în urmă cu mai mulţi ani, a refuzat categoric să dea loc de veci la Mănăstirea Argeşului lui Carol Mircea Lambrino. Acesta a fost fiul lui Zizi Lambrino, care se căsătorise cu prinţul moştenitor, viitorul Rege Carol al II-lea, în timpul Primului Război Mondial, la Odessa, în Imperiul Rus. Părinţii săi, Ferdinand I şi Regina Maria, împreună cu Casa Regală a României, n-au recunoscut această căsătorie pe care o considerau morganatică, pentru că se făcuse încălcând anumite legi şi regulamente. Povestea este destul de lungă, dar până la urmă se ajunsese la despărţirea prinţului Carol de Zizi Lambrino, care avea să nască un copil, pe Carol Mircea, cel care avea să moară la Londra. Atunci, fiul său şi-a dorit să-l înmormânteze la Mănăstirea Argeşului şi aşa au apărut mari presiuni exercitate asupra ÎPS Calinic, care nu accepta acest lucru, deşi fostul Patriarh, PF Teoctist - Dumnezeu să-l odihnească în pace! - i-a cerut ultimativ acest lucru. Spre lauda sa, ierarhul nostru a refuzat! Sâmbătă, deşi nu era în deplinătatea forţelor trupeşti, cele spirituale l-au ajutat să-şi facă datoria, aducându-i ultimul omagiu Regelui Mihai. Este o lecţie de demnitate, din care cu toţii avem de învăţat!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It