Şedinţă de legislativ în spirit festiv, la Valea Iaşului
Ultima reuniune ordinară a Consiliului Local s-a desfăşurat în 28 decembrie în spiritul sărbătoresc al sfârşitului de an. Dintre aleşi a lipsit din motive obiective, fiind plecat peste hotare, consilierul Marius Constantin Bărbulescu, iar dintre delegaţii săteşti, Eugenia Iancu. Aleşii comunităţii au avut bucuria de a fi colindaţi de frumoasele fete de la "Mândruliţa" înveşmântate în costume populare, care au făcut ca sala de consiliu să răsune de cântările tradiţionale pentru această perioadă, încheiate cu strămoşescul "La Mulţi Ani cu sănătate!" Majoritatea celor prezenţi au fost impresionaţi şi unii dintre ei dădeau impresia că retrăiau copilăria, adolescenţa sau tinereţea. La final, primarul Nicolae Barbu şi viceprimarul Cristian Enescu, împreună cu ceilalţi aleşi locali - Valeriu Sandu, Andrei Grigorescu, Emil Gorunescu, Gheorghe Sorescu, Vasile Ungureanu, Gheorghe Niţă, Vasile Gheorghiu, Oliver Bucur, Constantin Ştefănescu şi delegaţii săteşti Ion Iorga şi Florin Bîrlă, împreună cu secretarul Nicolae Stoicescu şi contabilul Mihail Bărbulescu, au făcut o poză de grup pe treptele de la intrarea în sediul administraţiei publice locale, ca o amintire peste ani.
Întrucât preşedintele de şedinţă Valeriu Sandu îşi încheia mandatul de trei luni de zile, viceprimarul Cristian Enescu, cel care întocmise proiectul de hotărâre pentru alegerea înlocuitorului, a fost invitat să facă nominalizarea. Candidatul propus, Vasile Gheorghiu (PSD), aflat la primul mandat de consilier local, a invocat experienţa insuficientă pentru perioada ce urma, în care avea să se adopte bugetul local pe anul 2018 şi s-a autorecuzat, propunându-l pe colegul cu o vechime în legislativ care-i permitea să se achite mai bine de obligaţiile presupuse de funcţie, Constantin Ştefănescu (ALDE). Votul a fost unanim şi şedinţele de legislativ de anul viitor îl vor avea la conducere pe reprezentantul opoziţiei, consilierul Ştefănescu.
Dezbaterile au fost pragmatice, la obiect pe fiecare punct din totalul de 12 înscrise pe ordinea de zi şi majoritatea au trecut cu unanimitate de voturi, fie că a fost vorba despre aprobarea proceselor verbale întocmite de la şedinţa ordinară din noiembrie până la acea oră, fie că s-a pus în discuţie reţeaua şcolară pentru anul de învăţământ 2018-2019, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (R.O.F.) al Compartimentului de Asistenţă Socială, ajutoare (de urgenţă sau financiare) sau transferarea unei sume dintr-un cont al bugetului în altul. Vestea bună dată de către primarul Barbu a fost aceea că măsurile de austeritate aplicate în cursul acestui an au dat roade, echilibrând bugetul local, astfel că - foarte posibil - se vor relua plăţile unor ajutoare sociale suspendate după adoptarea bugetului pentru 2017. Cea mai puţin bună ar fi aceea că viitorul buget local, estimat să fie pus în discuţia aleşilor până prin data de 20 ianuarie, nu va fi nici el prea generos şi chiar mai puţin ofertant iniţial decât cel din 2017, astfel că s-a lansat invitaţia ca fiecare să analizeze foarte bine capitolele şi să vină cu propuneri concrete de îmbunătăţire. La Diverse s-au făcut, în general, recomandări şi urări pentru anul care vine, pe care - în unanimitate - aleşii l-au dorit a fi unul mai bun pentru comunitate.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
