Revenirea la vetrele părinteşti din Poienarii de Argeş
Primarul Dragoş Boncea, aflat la al doilea mandat în fruntea micuţei comunităţi locale de pe Valea Topologului, care are circa 1.170 locuitori, a lucrat ani la rând în Spania şi s-a întors acasă decis să facă din locurile natale un punct de atracţie pentru nativii care-şi luaseră lumea în cap cu ani în urmă. Şi acum are satisfacţia ca graţie muncii în echipă desfăşurate cu viceprimarul Cornel Panţeru cu care a făcut echipă de la bun început, cu ceilalţi oameni din subordine şi cu aleşii locali, să fi reuşit să schimbe în bine faţa comunei, anulând multe din decalajele care o ţineau departe de celelalte comunităţi. Optimizarea cheltuielilor publice, buna gospodărie a resurselor proprii şi insistenţa depusă în obţinerea sprijinului din partea statului, materializat în finanţarea unor proiecte de infrastructură executate în ultimul timp, a dat noi speranţe locuitorilor, astfel încât se poate spune că la Poienarii de Argeş a reînviat speranţa. De o deosebită importanţă a fost strategia aplicată de conducerea comunei, care a reuşit să atragă investitori pe teritoriul propriu, unde s-au creat locuri de muncă atractive pentru locuitori. "La noi, acum numai cine nu vrea, nu are unde munci!", ne-a mărturisit cu mândrie viceprimarul Cornel Panţeru. "Avem la ora actuală două firme puternice pe local, care oferă circa 70 locuri de muncă, astfel că s-au angajat şi locuitori din alte comunităţi învecinate. Faptul că oamenii sunt angajaţi s-a făcut simţit şi la nivelul colectării veniturilor proprii. Acestea au fost anul trecut de peste 90%. În plus, a început o repatriere a unor consăteni plecaţi la muncă în străinătate care, ca şi mine, acum câţiva ani, au început să simtă dorul de locurile natale şi, încurajaţi de perspectivele existente, s-au decis să revină acasă. Sunt destui cei care din banii câştigaţi afară şi-au încropit gospodării frumoase pentru care stau mărturie casele pe care le-au construit cu gândul de a le fi de adăpost când vor reveni. Am făcut pe plan local o selecţie riguroasă a persoanelor care beneficiază de ajutoare sociale şi la Legea venitului minim garantat avem numai 3 în plată...", l-a completat primarul Boncea. În această ordine de idei, măririle de salarii pentru cei 9 funcţionari şi angajaţi ai primăriei au fost cât se poate de rezonabile, astfel încât să poată să fie şi plătite şi să nu se ajungă la blocaje în funcţionarea administraţiei publice locale.
Din marile proiecte aflate pe ordinea de zi a priorităţilor la Poienarii de Argeş, alimentarea cu apă este la loc de frunte. Reţeaua de la Tomuleşti este în mare parte realizată şi se fac eforturi pentru finalizarea celei de la Ioaniceşti, ajunsă la 90%, pentru care mai trebuie obţinute anumite avize. În vizor este şi proiectul podului de la Ceaureşti spre cătunul Cătăneşti şi modernizarea staţiilor de autobuz de la transportul local de persoane, care se realizează pe baza unor sponsorizări asigurate de investitorii locali, care au dat dovadă de un deosebit spirit de cooperare, spre binele comunităţii. În această perioadă de iarnă se caută un model, pe baza cărora vor fi standardizate, urmărindu-se nu numai confortul, dar şi siguranţa călătorilor care fac naveta spre locurile de muncă. Clădirile care adăpostesc instituţii publice au fost modernizate şi etalon poate fi cea care adăposteşte şcoala şi grădiniţa, care dispun de toate dotările şi facilităţile necesare asigurării unui învăţământ de calitate în condiţii cât se poate de civilizate. Asta nu înseamnă că nu sunt şi probleme sau proiecte întârziate, cum ar fi cel cu canalizarea. Această facillitate - atribut al minimei civilizaţii - se asigură deocamdată prin fose septice individuale montate la gospodăriile oamenilor din Poienarii de Argeş. Dar conducerea administraţiei face eforturi susţinute în continuare pentru asigurarea unei reţele de canalizare comunale, pentru ca localitatea să se întărească şi mai mult prin revenirea la vetre a fiilor satului care şi-au căutat cu ani în urmă o pâine mai bună pe praguri străine...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
