Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 23:39

Gara Regală de la Curtea de Argeş nu moare!

 În ultimele zile, în spaţiul public au apărut tot felul de informaţii conform cărora Regionala CFR Craiova ar intenţiona să anuleze de la 1 martie trenurile de pe linia Curtea de Argeş-Piteşti şi retur. Odată cu ele ar fi fost anulate definitiv alte 25 de trasee din toată ţara. Se pare că în discuţie este vorba despre destinaţiile nerentabile, cu puţini călători. 

Fără notificare oficială de la Craiova!

Sindicaliştii susţin însă că firmele private de transport feroviar abia aşteaptă să preia traseele în cauză şi acuză conducerea CFR şi Ministerul Transporturilor de distrugerea companiei. Toate aceste zvonuri nu au fost însă confirmate de şeful Staţiei CFR Piteşti, Adrian Ion. "Până la această oră nu am primit vreun înscris oficial referitor la situaţia pe care ne-aţi semnalat-o. Mulţi s-au grăbit să facă presupuneri, iar unii ziarişti au răspândit rapid aceste informaţii, fără a se baza pe fapte concrete. În cazul în care această decizie ar fi fost verosimilă, noi am fi trebuit să primim de la CFR Craiova o telegramă oficială. Nu am primit!", a declarat dumnealui pe un ton categoric, care exclude, deocamdată, orice încercare de speculaţii. 

Deputatul Mircea Drăghici apără Gara Regală

Pe de altă parte, unul dintre secretarii Camerei Deputaţilor, argeşeanul Mircea Gheorghe Drăghici, a luat deja atitudine în privinţa presupusei decizii a Regionalei CFR Craiova de a anula traseul Piteşti-Curtea de Argeş: "Această hotărâre a mai fost luată şi pe vremea când ministru al Transporturilor era Ioan Rus. Şi la acea dată a trebuit să merg la minister ca să rezolvăm această situaţie. La fel voi proceda şi acum! Deja am făcut primele demersuri şi am vorbit personal cu ministrul Lucian Şova. Există un director nou la CFR, de minoritate maghiară, care, probabil a citit cifrele de trafic înainte de moartea Regelui Mihai I şi a funeraliilor care au avut loc acolo. Cu siguranţă ele trebuie refăcute şi sunt convins că datele actualizate vor păstra în uz acest traseu. În plus, există un studiu de fezabilitate întocmit pentru reabilitarea Gării Regale şi ar fi un nonsens să desfăşurăm această achiziţie şi obiectivul să fie închis. De regulă, în România, traseele CFR Călători nu sunt profitabile. Cheltuielile cu Săgeata Albastră sau cu garniturile de tren sunt mai mari decât ceea ce se încasează pe bilete şi, atunci, ministerul, din buget, suportă o subvenţie pentru a acoperi aceste pagube. Din nefericire, întotdeauna când se schimbă o conducere, cei care au state mai vechi acolo vor să se bage în seamă. Au călcat pe bec şi sigur se va reveni asupra acestei decizii neinspirate!"

Cine vrea să ne distrugă monumentele de patrimoniu?... 

Aceasta este prima întrebare care ar trebui să frământe orice spirit lucid, căruia nu-i este străin nici simţul patriotic. Gara Regală de la Curtea de Argeş, bijuterie arhitectonică unică, a fost construită la dorinţa lui Carol I, care se îndrăgostise de meleagurile noastre şi stabilise ca loc de veci al familiei sale Catedrala Mănăstirii de la Curtea de Argeş. Planurile i-au aparţinut arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy, cel care restaurase şi Mănăstirea Meşterului Manole, ctitoria Sf. Neagoe Basarab. Încă din anul 1885, Parlamentul României dăduse semnal verde pentru construirea a 9 linii de cale ferată în ţară, printre care se găsea şi aceea care urma să lege Piteştiul de Curtea de Argeş. Materializarea proiectului a întârziat însă din lipsă de bani. La data de 31 martie 1890, în Monitorul Oficial al României apărea o lege prin care se acorda un credit de 2.950.000 lei aur Ministerului Lucrărilor Publice pentru această investiţie. În acel an se inaugura Depoul de locomotive de la Piteşti. Construcţia liniei ferate spre Curtea de Argeş a continuat să bată pasul pe loc şi tot din lipsa finanţării pentru finalizarea execuţiei. Decretul Regal nr. 1050/29 martie 1895 o declara însă de utilitate publică şi lucrurile au început să se mişte din loc. Lucrările de execuţie pentru calea ferată au fost supervizate de către inspectorul general Elie Radu, un eminent inginer. Cele pentru construcţia gării s-au încheiat într-un singur an, iar inaugurarea s-a făcut în data de 27 noiembrie 1898. Costurile de construcţie au însumat 7.887.846 lei aur, potrivit documentelor vremii. Aici au fost aduşi pe ultimul drum monarhii României, începând cu Carol I şi sfârşind cu Mihai I, în decembrie trecut. De-a lungul celor 120 de ani ai istoriei sale, gara şi linia ferată spre Piteşti şi-au dovedit din plin utilitatea publică şi se poate afirma fără teamă de a greşi că face parte din istoria  şi patrimoniul cultural al României prin elementele arhitectonice deosebite care s-au păstrat, în ciuda delăsării autorităţilor. În ultimii ani, după cum spunea şi deputatul Mircea Drăghici, au existat mai multe tentative de a trage cortina peste această gară şi peste tot ceea ce reprezintă ea. În declaraţia pe care i-o publicăm astăzi există o informaţie vizavi de noul director de la CFR, compatriot cu fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila-Zoltan, cel care a dispus închiderea atâtor unităţi spitaliceşti, inclusiv a Spitalului "Dr. Teja Papahagi", de la Domneşti. Iar dacă nu uităm că municipalitatea din Curtea de Argeş a făcut mai multe cereri de preluare a Gării Regale, care au fost ignorate - după cum declara şi fostul viceprimar Cristian Mitrofan, lucrurile parcă încep să capete alte contururi. Deputatul Drăghici vorbeşte despre un studiu de fezabilitate întocmit pentru reabilitatarea Gării Regale de la Curtea de Argeş, pe care unii - se poate bănui - se dau de ceasul morţii să-l blocheze. Iar un prim pas ar fi scoaterea ei din circuitul feroviar, nu credeţi?...

Cei mai afectaţi de anularea trenurilor ar fi cu siguranţă elevii şi studenţii care merg la Piteşti sau la Bucureşti, pentru că beneficiază de reduceri şi gratuităţi la preţul biletelor şi abonamentelor. Paradoxal este că faptul că, deşi statistic CFR are tot mai mulţi călători, a avut pierderi anul trecut de 20 milioane de euro după ce statul a tăiat din subvenţii. Oare nu este ceva putred în conducerea CFR Călători şi în structurile din subordine, dacă la noi nu pot rentabiliza un sector care merge strună în ţările civilizate, unde se construiesc gări, nu se închid?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It